International   •   Stranieri   •   ITALIA

Radu Drăgușin, inclus alături în echipa ideală a rundei în Serie A, alături de nume precum Kvaratskhelia și Dumfries

Fundașul central al celor de la Genoa, Radu Drăgușin (21 de ani), a fost inclus în echipa ideală a etapei cu numărul 6 din Serie A, după evoluția avută în tricoul genovezilor în victoria obținută, joi seară, în fața lui AS Roma, scor 4-1.

Articol de Vlad Roșu   —  vineri, 29 septembrie 2023

Fundașul central al celor de la Genoa, Radu Drăgușin (21 de ani), a fost inclus în echipa ideală a etapei cu numărul 6 din Serie A, după evoluția avută în tricoul genovezilor în victoria obținută, joi seară, în fața lui AS Roma, scor 4-1

Notat cu 7 de cele mai importante ziare italiene de sport, Gazzetta dello Sport și Corriere dello Sport, Radu Drăgușin a prins echipa ideală a rundei cu numărul 6 din Serie A, realizată de cei de la Calcio Mercato. 

Alături de el au fost incluși încă doi colegi de la Genoa: Albert Gudmundsson, mijlocașul islandez, și atacantul Mateo Retegui. Italienii au ales sistemul de joc 4-2-3-1. 

Radu Drăgușin, inclus în echipa ideală a rundei cu numărul 6 din Serie A


În poartă a fost ales Andrea Consigli (36 de ani), goalkeeper-ul celor de la Sassuolo. Apărarea este formată din Denzel Dumfries (27 de ani), fundașul celor de la Inter, Radu Drăgușin, Fikayo Tomori (25 de ani), englezul din centrul defensivei lui AC Milan, și Manuel Lazzari (29 de ani), fundașul lui Lazio. 

În fața defensivei au fost trecuți Ruben Loftus Cheek (27 de ani), mijocașul englez al lui AC Milan, și Teun Koopmeiners (25 de ani), olandezul de la Atalanta. 

În linia de 3 din spatele atacantului se regăsesc Domenico Berardi (29 de ani), de la Sassuolo, Albert Gudmundsson (26 de ani), de la Genoa, și Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani), starul lui Napoli. 

Ca vârf, italienii de la Calcio Mercato l-au ales pe Mateo Retegui (24 de ani), atacantul adus de Genoa din Argentina, de la Tigre. 


VIDEO. Rezumat: Genoa - AS Roma 4-1

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.