International   •   Campionate   •   FRANȚA

Șocant! Explicația tulburătoare a planului sinucigaș al fotbalistului de la Nice. O depresie profundă, provocată de dispariția din echipă: „Banii nu sunt un antidot la suferință”

Alexis Beka Beka. Foto: Instagram

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 30 septembrie 2023

Alexis Beka Beka, 22 de ani, a stat trei ore și jumătate pe parapetul unui pod, amenințând să sară de la peste 100 de metri. Mijlocașul defensiv de la Nice, fostul coleg al lui Rareș Ilie (20), suferea de depresie de mai multe săptămâni. Faptul că nu a jucat niciun minut în acest start de sezon l-a afectat foarte mult.

O zi șocantă în lumea fotbalului. Un jucător profesonist, pe marginea unui pod, cu picioarele atârnând în gol. Amenința să se sinucidă!

Rareș Ilie a plecat de la Nice. Alexis Beka Beka a continuat

Era Alexis Beka Beka, 22 de ani, mijlocașul defensiv al lui Nice. S-a transferat la clubul de pe Coasta de Azur pe 1 august 2022, cumpărat cu 12 milioane de euro de la Lokomotiv Moscova.


A fost șase luni coleg cu Rareș Ilie. „Tricolorul”, cu doi ani mai mic decât el, a venit la Nice tot în vara lui 2022, puțin înainte, pe 16 iulie, de la Rapid, și costase 5 milioane.

Românul jucase puțin în roșu și negru. Doar opt partide, 365 de minute (45,6 în medie pe meci). Pe 1 februarie 2023, a plecat, fiind împrumutat la Maccabi Tel Aviv, fiind acum la Lausanne, cedat tot sub formă de împrumut.

Francezul a apărut în mai multe întâlniri la primul sezon, 24, dar tot cu o medie mică de minute (34,4).

Alexis Beka Beka și Rareș Ilie pe rândul din mijloc. Foto: Instagram

Alexis Beka Beka, doar de două ori rezervă la Nice. La club se știa că suferă de depresie

Acum însă, în actuala stagiune, cu un nou antrenor, Francesco Farioli (34 de ani), nu a intrat niciun minut pe teren. A fost doar rezervă, de două ori, la 1-1 cu Lorient și, în ultima etapă, la 1-0 cu Monaco, pe 22 septembrie. În rest, nu a fost păstrat nici măcar în lot.

De câteva săptămâni, căzuse în depresie. O depresie profundă, a dezvăluit L'Equipe, pentru că nu mai juca. O situație dificilă, chiar critică, de care conducătorii lui Nice știau, susțin jurnaliștii francezi. Și psihologul clubului știa de afecțiunea lui.

Alexis, cunoscut drept un tânăr deschis, se transformase, se închisese în el, nu mai comunica, nu mai era același la antrenament. Chiar dacă Farioli anunțase în urmă cu două săptămâni că „nu e nimic definitiv, va veni momentul când își va putea demonstra calitățile”.

Alexis Beka Beka a renunțat la gândul sinucigaș

Acesta a fost motivul gestului său extrem, depresia provocată de situația de la echipă, nu de o relație sentimentală pierdută, scrie L'Equipe.

Vineri dimineață, la 10:30, ora locală, în drum spre baza de pregătire a lui Nice, Alexis s-a oprit pe viaductul Magnan, aproape de intrarea în oraș. S-a urcat pe marginea podului, dincolo de parapet. cu gândul să sară în gol. Într-un gol de 103 metri.

Trei ore și jumătate au încercat toți să-l convingă să renunțe la planul sinucigaș. Psihologul lui Nice era acolo, toți oficialii importanți ai clubului, pompieri, polițiști. A vorbit mult la telefon cu apropiații săi, dezvăluie ziariștii francezi. În cele din urmă, s-a întors pe șosea. A fost transportat la spital. E în viață.

Alexis Beka Beka a amenințat că se sinucide, dar pompierii au reușit să-l oprească. Foto: Captură YouTube

Explicația tulburătoare a planului sinucigaș al lui Alexis Beka Beka

Meriem Salmi, psiholog cunoscut în Hexagon, care a lucrat mult cu sportivi, a vorbit cu L'Equipe despre depresie. 

„În fotbal, totul se poate derula foarte repede. Ești pe banca de rezerve și, dintr-o dată, ai impresia că nu mai faci parte din club”, a declarat ea, știind că „depresia e considerată un tabu printre sportivi. Să mergi la psiholog e semn de slăbiciune, de nebunie. În lumea campionilor, e și mai rău. E o imagine extrem de negativă. E o rușine”.

Salmi a amintit că un studiu FIFPro, Asociația Mondială a fotbaliștilor profesioniști, a relevat că 38% dintre jucători prezintă simptome de depresie: „Dar cred că aceste cifre sunt sub ceea ce se întâmplă în realitate”.

Psihologul știe că „un jucător devenit rezervă se va simți la fel de rău, chiar dacă va câștiga un milion de euro pe zi. Banii nu sunt un antidot la suferință. Când te prinde, depresia e teribilă”.

A insistat ca toate cluburile să aibă psiholog: „Ne ocupăm de corpurile sportivilor cu preparatori fizici, kinetoterapeuți, osteopați. Dar depresia e rana creierului. Și trebuie să ne ocupăm de creierul sportivilor ca de corpul lor”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.