Liga 1

Propus de Gigi Becali în fruntea CCA, Marius Avram și-a dezvăluit intențiile: „Pentru mine, nu are niciun fel de valoare lucrul ăsta”

Marius Avram nu pare interesat de șefia CCA / Sursă foto: Arhivă GSP

Articol de David Marinescu  —  Saturday, 30 September 2023

Fostul arbitru FIFA Marius Avram (44 de ani) respinge cu fermitate varianta înaintată zilele trecute de Gigi Becali, cea de a-i lua locul grecului Kyros Vassaras în fruntea CCA.

Retras din arbitraj în 2020, Avram „fărâmițează” din temelii planul lui Gigi Becali și spune că nu e sub nicio formă interesat de acel post. Marius Avram i-a dezvăluit jurnalistului Silviu Tudor Samuilă că nici nu vrea să audă de funcția pe care a ocupat-o și tatăl său, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Marius Avram, poziție de neclintit: „De ce și-ar dori cineva să fie președintele CCA?”

„Nu e prima dată când Gigi Becali mă propune. Mă bucur că mă apreciază, dar pentru mine nu este de interes zona asta de arbitraj. 

(...) Îmi place ce fac acum, cu analiza (n.r. - e analist la o televiziune de sport). Cunosc atât de bine lumea aceea (n.r. - din jurul Federației și Comisiei Centrale a Arbitrilor), oamenii care sunt acolo, nu îmi doresc lucrul acesta.

Tatăl meu a fost preşedinte CCA, ştiu ce înseamnă presiune (...) şi nu înţeleg de ce şi-ar dori cineva acest job. În afară de orgoliu, de ce şi-ar dori cineva să fie preşedinte CCA? Nu ştiu, să n-ai job, alternativă, să n-ai după ce trăi?! Nu-mi dau seama care ar fi marea dorinţă de a fi preşedinte CCA”, a spus Marius Avram, la „SportCast cu Sile”.

Puterea este tot din orgoliu, din ego, [te simți puternic] că eşti preşedinte. Pentru mine, nu are niciun fel de valoare lucrul ăsta.

- Marius Avram

Marius Avram a părăsit scena supărat pe CCA

Marius Avram s-a retras în 2020, cu patru ani înainte de termen, supărat pe oamenii din fruntea CCA. 

„La minusuri trec și luptele duse an de an în relația cu factorii de decizie din arbitraj, relație nu de puține ori tensionată, precum și momentele dificile din viață, care au lăsat urme, totul culminând cu schimbarea mea de pe lista FIFA”, spunea Avram în scrisoarea sa de rămas bun din iarna lui 2020.

11 ania stat Marius Avram pe lista FIFA, unde a intrat de la 1 ianuarie 2010

246 de partideîn L1 a strâns Marius Avram în 14 ani și jumătate, fiind pe locul 8 all-time în topul arbitrilor cu cele mai multe delegări în prima divizie, capitol la care-i depășește inclusiv pe Adrian Porumboiu (239) și Ion Crăciunescu (230)

Gigi Becali, furios pe Vassaras: „Să plece în Grecia! Avem variante: Avram, Deaconu, Hațegan”

Pe 25 septembrie, Gigi Becali, patronul de la FCSB, a lansat un nou atac la adresa lui Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. 

„Ce cauți în România? Du-te la tine acasă. Ce caută el aici? Să își vadă de treaba lui, în Grecia. Și Burleanu ne aduce nouă greci... Avem variante, Avram, Deaconu, Hațegan. Să plece în Grecia! Ce să fac cu sclavii care votează la Adunarea Generală?

Cea mai mare tiranie a lumii este faptul că se folosesc de oamenii săraci, le dau câteva mii de euro din sponsorizări. Nu putem să scăpăm de tirania asta”, a „tunat” Becali. 

VIDEO Gigi Becali îl distruge pe Kyros Vassaras: „Stai la tine acasă, în Grecia ta! Să vină Avram, Deaconu sau Hațegan”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.