International   •   Campionate   •   INTER

Lautaro Martinez, direct în istoria Serie A » Ce a reușit în doar 35 de minute

Lautaro Martinez/ foto: Imago images

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 01 octombrie 2023

Lautaro Martinez (26 de ani), atacantul lui Inter, a intrat în minutul 55 al meciului cu Salernitana, iar până în minutul 90 a marcat de 4 ori în victoria echipei lui cu 4-0.

Cu această performanță, argentinianul a intrat în istoria Serie A. Este primul jucător care a reușit să marcheze 4 goluri în Italia intrând de pe bancă, de când în Serie A se acordă 3 puncte pentru victorie (sezonul 1994-1995), conform statisticienilor de la Opta.

Lautaro Martinez, 4 goluri pentru Inter cu Salernitana

Martinez a intrat cu Salernitana în minutul 55, în locul lui Alexis Sanchez, la scorul de 0-0. Iar până în minutul 90, numele lui apărea deja de 4 ori pe tabela de marcaj.


A deschis scorul în minutul 62, cu o „scăriță” elegantă peste portarul Ochoa. A doua reușită a venit din centrarea lui Barella, în urma unui șut din prima de la 11 metri, la colțul lung.

Hattrick-ul a venit din penalty, în minutul 85, iar al patrulea gol a fost marcat în minutul 89, cu piciorul stâng, din careu. Căpitanul lui Inter a ajuns la 9 goluri în Serie A în acest sezon și este golgeterul competiției, cu 4 reușite peste Osimhen.

Inter a revenit pe primul loc, cu 18 puncte, la egalitate cu AC Milan, dar cu un golaveraj superior (+16 față de +7).

VIDEO. Rezumat: Salernitana - Inter 0-4


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.