Opinii   •   editorial

Prim-ministrul Ciolacu a spus că este șantajat de unii șefi ai jocurilor de noroc. Ce a pățit un fotbalist al „Generației de Aur” din partea unei case de pariuri

Editorial Cătălin Tolontan

Articol de Cătălin Tolontan   —  duminică, 01 octombrie 2023

Sâmbătă, de la Timișoara, Marcel Ciolacu s-a declarat public primul șef al Guvernului României care acuză că e șantajat de industria jocurilor de noroc. Să stea la coadă! 

Prin complicitatea clasei politice, păcănele și pariurile au luat prizoniere segmente ale societății și au dereglat instrumente de control democratic. S-a ajuns să fie certați campioni de legendă ai fotbalului de către directori ai caselor de pariuri, pentru că  jucătorul a spus liber la televizor când o echipă joacă prost. 

Deja am ajuns într-o formă de șantaj și în calitatea mea de prim-ministru solicit statului român să vadă

- Marcel Ciolacu

CONTEXT


  • În ultimul an s-a ascuțit o lupta în interiorul industriei între firmele autohtone mai mici, de obicei orientate spre offline și așa-numitele păcănele, și companiile mari, internaționale, concentrate mai degrabă pe online și pariuri sportive. 
  • Primii acuză că, prin această iminentă nouă supra-taxare a jocurilor de noroc și scoatere a păcănelelor în afara localităților, autoritățile favorizează multinaționalele pentru că doar ele își vor permit să plătească taxe crescute.
  • Pe contraatac, cei mari spun că firmele mai mici din piață nu respectă regulile, cultivă adicția și evaziunea fiscală, decredibilizând practic industria.

La un moment dat, i-a vibrat telefonul. Fostul fotbalist al echipei naționale era în direct, într-o emisiune de analiză a meciurile  etapei din România. După părerea lui, una dintre formații dezamăgea în joc și o spunea telespectatorilor. 

Telefonul care l-a uimit

Într-o pauză de emisie, a remarcat cine l-a sunat. Era unul dintre șefii unei case de pariuri, firmă care avea contract atât cu echipa respectivă, cât și cu fosta glorie a „naționalei”. S-a făcut legătura dintre cei doi, discuția a rămas între ei, dar conținutul a fost prea nedemocratic ca să rămână secret. 


Oficialul din industria jocurilor de noroc i-a amintit fotbalistului-analist despre contractul pe care îl avea. Marele campion a fost perplex, confuz și curajos. Perplex pentru că nu i se întâmplase niciodată să fie avertizat pentru o „culpă de opinie”, confuz pentru că nu înțelegea situația, jucase mult în străinătate și așa ceva e de neconceput într-o țară liberă, iar curajos pentru că pe teren și în viață există lucruri care nu se cumpără. 

I-a replicat, politicos, șefului casei de pariuri să-l lase în pace, că e părerea lui despre joc și o să o spună ori de câte ori vrea. Nu a fost de vânzare. 

Din relatările care au urmat în lunile ce au trecut de atunci, directorul de la firma de pariuri și-a dat și el seama că a trecut linia roșie. Dar ce a făcut omul puternic nu e decât o compulsie, un gest extrem, ceva inevitabil la nervi, câtă vreme industria pe care o reprezintă se consideră ea însăși omnipotentă. 

„E momentul să deschidă ochii”

Episodul legat de fotbalist a fost povestit și de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor. ”Casele de pariuri nu mai au mult timp la dispoziție, e momentul să deschidă ochii. Societatea le blamează, uneori de-a valma, fără nuanțe, așa cum se întâmplă când se urnesc mișcările tectonice”, a scris ziaristul în Gazetă

Țepelin a analizat raportul industriei cu societatea, explicând din interiorul lumii sportului cum ”atitudinea de industrie gigantică și opacă” a jocurilor de noroc le va aduce pierderi majore în timp, mai ales dacă “ele nu renunță la comportamentul în forță, uneori impertinent și lipsit de etică, si dacă nu susțin mișcări ample pentru educarea publicului și protejarea celor vulnerabili la adicție”. 

Revenind la episodul dintre director și fotbalist, nu e treaba sau vina unui om, e un comportament sistemic al unei afaceri care se simte atât de bogată încât își permite orice. Inclusiv să-l șantajeze, susține Marcel Ciolacu, pe prim-ministrul României.

Industria jocurilor de noroc, spune Ciolacu, are tactica „Să-ți fie frică de ceea ce pot inventa despre tine!”

Sâmbătă, 30 septembrie, la Timișoara, Marcel Ciolacu a susținut un discurs de jumătate de oră. Cinci minute au fost dedicate deciziei de a reglementa mai clar industria jocurilor de noroc.

„Am pornit cu dl Simonis (n.r. deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis) o analiză pe ceea ce înseamnă aceste jocuri de noroc și păcănele. Normal că mi-am luat partea de jocuri de noroc la guvern și am început să lucrez cu experții din Ministerul de Finanțe să vedem ce trebuie modificat ca șmecheriii să nu ne mai păcălească”, a spus Ciolacu. 

„(n.r. Deputatul Simonis) a inițiat și un proiect de lege cu celebrele păcănele pe care le găsiți, domnilor primari, în toate comunele dumneavoastră. Și dumneavoastră știți cel mai bine nenorocirile pe care le creează: faptul că oamenii, mai ales când au o situație financiară precară, cred că jucând la aceste jocuri o să se îmbogățească imediat.”

„Am văzut și reacția: atacuri la mine și la Freddy (n.r. deputatul Simonis). Vor mai fi, Freddy! Vor mai fi în continuare, trebuie să-ți asumi lucrul acesta. Eu sunt pregătit și nu mi-a frică de nimic din ceea ce am făcut.”

Dar să știți că ei nu se opresc aici. Să-ți fie frică de ceea ce pot inventa despre dumneavoastră

- Marcel Ciolacu

„De aceea, eu consider că deja am ajuns într-o formă de șantaj și în calitatea mea de prim ministru solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii și de un șantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător că nu știu ce Sorin stă la masă cu liderul populiștilor, astăzi. Fiindcă sunt foarte determinat să duc tot ceea ce am început la capăt. Dar dacă statul român nu observă că este nevoie de o determinare concentrată când vorbim de infracțiuni de evaziune fiscală, atunci nu vom câștiga acest război”, a mai spus prim-ministrul. 

Industria nu este echivalentă cu evaziunea

E eroare a premierului Ciolacu să pună semnul egal între industria de jocuri de noroc și evaziunea fiscală. Infracțiunile sunt personale sau ale companiilor, nu ale industriilor.  

Dar presiunea resimțită la nivelul societății, șantajul cum i-a spus Marcel Ciolacu, ar trebui să intereseze întreaga industrie a păcănelelor, pariurilor offline și online. Pentru că, chiar dacă nu toate firmele se comportă ca pe plantațiile republicilor eșuate, presiunea este atât de extinsă, încât afectează și industria și societatea. 

Prin conduita agresivă, prin faptul că au o putere cumulată economică-mediatică-politică ce dezechilibrează mecanismele democratice, companiile de jocuri de noroc câștigă pe termen scurt, dar își atrag o asemenea imagine, încât își destabilizează afacerile pe termen mediu și le pun sub semnul întrebării pe termen lung. 

Situația e mai complexă: declarația lui Ciolacu vine după ce o aripă a caselor de jocuri a protestat recent, acuzând Guvernul că favorizează firmele mari. La rându-le, firmele mari susțin că cei mici nu respectă regulile și întrețin haosul și proasta imagine a industriei în ansamblu. 

Echilibrul și soluțiile sunt greu de găsit. Însă când elimini participanții temperați dintr-o dezbatere, rămâi cu slugile și cu adversarii ireconciliabili. 

Presa e presată

Efectul de control asupra temei e vizibil în media, unde poveștile tragice sau articolele despre personajele și problemele din industria pariurilor sunt rare și întâmpinate deseori cu presiuni la adresa redacțiilor care continuă să le publice.

Presiunile în media au depășit linia de PR, de lobby, de telefoane. Marile case de pariuri, oarbe chiar și la propriul interes de a nu enerva societatea, vor să controleze felul în care se relatează despre ele. Efectul este, de fapt, invers. Și a început. 

Scandalul farfuriilor

Recent, influencerii care fac publicitate nemarcată la casele de jocuri de noroc au fost supuși unui val de protest din zona digitală, la care nu se așteptau. Criticați cu argumente de Silviu Faiăr și de Zoso, influencerii industriei de gambling și betting s-au trezit în față cu o farfurie ridicată de mii de oameni. Și nu le-a plăcut cum s-au oglindit în ea. 

Dorian Popa, unul dintre influencerii lezați, a povestit cum a fost la un podcast cu Sorin Constantinescu, un cunoscut lobbyist al jocurilor de noroc. Cu mare probabilitate, el este „Sorin”, cel invocat în discursul de la Timișoara de Marcel Ciolacu. Cu o zi înainte, Ciolacu vorbise și la Deva, într-un alt discurs, despre faptul că “unul, Sorin, și una, Odeta, ne tot caută prin interpuşi şi nu ştiu cum să mai ajungă la noi, să nu cumva să facem ordine în industrie”. Persoana invocata este Odeta Nestor, fostă șefa a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), și ea om de lobby în acest moment. Când elimini participanții temperați dintr-o dezbatere, rămâi cu angajatii uneia dintre tabere și cu cei ai taberei opuse. 

Discuția era serioasă cu mult înainte de intervenția prim-ministrului României. Acum a devenit și mai palpitant de urmărit, pentru că cineva tocmai și-a luat un angajament.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.