Închidem rugbyul sau ne (re)apucăm de el?!

Nu am pretențíi că mă pricep (sincer, nici n-am idee cine se mai pricepe pe la noi, după rezultatele astea ale naționalei), dar mă fascinează rugbyul. Sportul bărbaților adevărați, unde nu ai cum să te fofilezi, cum să păcălești, așa cum o mai faci pe la fotbal, de exemplu. În Ovalia nu merge să tragi de timp, să joci la așteptare, să te bagi cu fundul între buturi. Fiecare fază e un mic război, nu te lasă nimeni să respiri, nici la 70-0, vin adversarii ca tăvălugul.

Și totuși, nu i-aș pune la zid pe "stejari" (să mă scuze stejarii, că, de fapt, băieții noștrii au fost doar niște biete vreascuri). Se anticipa de ceva timp, de anul trecut, când ne-a dat Samoa 22-0 pe "Arc", că va fi o Cupă Mondială crâncenă pentru noi. Trebuie să admitem că am și avut o serie infernală, cu Irlanda, numărul 1 mondial, cu Africa de Sud, campioana lumii en titre, și cu Scoția.

La ce ne așteptam, când rugbyul nostru abia mai respiră, cu nici 2.000 de practicanți și un simulacru de campionat?! Ca să nu mă arunc așa, în grămadă, m-am mai interesat de pe la oameni care știu totuși ce se ascunde dincolo de lumina reflectoarelor. Și concluzia e că e jale. Și la rugby. Nu că ar fi o noutate, rezultatele, nu doar cele de acum, din Franța, urlă de la sine.

În toate sporturile pe echipe, dar de contact, unde e nevoie de viteză, forță specifică, mobilitate, strategie, spirit colectiv, nu mai avem de mult nicio șansă. La fotbal, rugby, baschet, handbal, hochei, polo etc, suntem la pământ. A, că mai facem câte un rezultat e doar un accident. Dar ca sistem, aproape că nu mai existăm. Nu luați rezultatele de pe la echipele de club, unde aducem pe bani cu grămada vedete din toată lumea. E vorba despre naționale. Voleiul, care a ieșit puțin din negură, nu e sport de contact. La fel și canotajul sau tenisul de masă, unde mai avem rezultate, chiar excelente.

Forță avem, nu e problemă. Am reușit chiar să împingem grămada scoțiană de câteva ori. Am aflat că băieții noștri fac sală la greu. Numai că ganterele și aparatele de forță nu te plachează, nu te aleargă până îți iese sufletul, nu te izbesc, nu te umilesc. Arătăm bine pentru cluburile de noapte, suntem musculoși, fioroși, dar ce ne facem cu rugbyul?!

În grămadă, da, e forță de sală. În joc însă, e vorba de altfel de forță, cea specifică, nu?! Întreb și eu. Nu avem viteză, nu avem tehnica elementară, jucăm la Cupa Mondială fără să știm abc-ul. Nu putem să atacăm, comitem greșeli de gâgă, nu suntem capabili să ne apărăm. Să fim serioși, toți s-au distrat, pentru ei antrenamentele sunt mai dificile decât meciurile cu noi! Cum de am ajuns aici?! Chiar nu răspunde nimeni?!

Federația are un buget în jur de 6.5 milioane de lei

Fiindcă nu doar băieții din teren sunt de vină. Până la urmă, ei sunt doar "victimele" unui sistem care, ca în mai toate sporturile de echipă, continuă să-și tot fure căciula, crezând că dacă mai păcălește politicienii să dea niște bani prin MTS (ANS), gata, a rezolvat totul. Federația are un buget în jur de 6.5 milioane de lei. Nu știu dacă e mult, dacă e puțin. Italia, fiindcă a intrat în Six Nations, încasează vreo 35-40 de milioane de euro pe an din respectiva competiție. Și totuși, a luat 96-7 când a dat de Noua Zeelandă (peninsularii au însă 10 puncte, au învins Namibia și Uruguay). 

Și Australia, fostă dublă campioană a lumii, e în picaj, a pierdut cu micuța Fiji și a fost surclasată de Țara Galilor. Se întâmplă și la case mai mari. Cum spuneam, în rugby e pe bune, n-ai cum să fentezi. Dar la ei se întâmplă, la noi e o realitate perpetuă și tot mai neagră.

La noi, campionatul are 4-5 echipe pe bune. Se punea problema, în trecutul recent, să rămână numai echipele serioase. Dar așa, cu un campionat redus, cluburile rămase ar fi scăzut salariile jucătorilor. Normal că diriguitorii s-au opus. Cum? Păi, n-o să mai vină nimeni la rugby!! 

Nici tonganii de mâna a 3-a, a 4-a? Și noi din ce mai facem naționala, neicușorule?!

Nici tonganii de mâna a 3-a, a 4-a? Și noi din ce mai facem naționala, neicușorule?! Așa că vreo 8-9 echipe au fost ținute în viață, pe aparate sau „aparaturi", să zicem și noi că mai avem campionat. Unele meciuri nu se joacă, din cauza lipsei de jucători valizi, că pe la multe cluburi băieții vin să se antreneze direct de la serviciu. La juniori e și mai jale. Copiii care vin, tot mai puțini, nu sunt bine crescuți, nici rugbystic, nici altfel.

Dar despre asta nu se vorbește. Că au plecat de la lot jucători cu origini române, crescuți în Franța, uimiți de nivelul (denivelat rău) de la națională, nu se zice. Băgăm totul sub preș, important e să mergem înainte. Că înainte era mai bine.

Poate că dacă tot ne-am pierdut onoarea pe teren, ar fi timpul pentru niște demisii de onoare, pe la vârful piramidei rugbyului de la noi. Chiar dacă, printr-o minune, reușim să ieșim din comă și să batem Tonga. Alibiul că ajungem totuși la Cupa Mondială nu poate să țină la infinit. Au fost și alții jos, Irlanda, Țara Galilor. Dar s-au pus serios pe treabă și și-au revenit. OK, nu avem tradiția lor, dar și așa, mai jos de atât parcă nu se poate!

Știu, nu avem condiții, nu avem bani, nu avem specialiști, "Arcul de Triumf" a fost "pângărit" de fotbal. Măcar chef mai avem? Un pic de orgoliu? Sau ce facem, închidem rugbyul?