Cristiano Bergodi (58 de ani), antrenorul Rapidului, a analizat remiza cu Hermannstadt, scor 1-1, rezultat pe care-l consideră echitabil.
Rapid nu se regăsește în deplasare. Pentru al doilea meci la rând, giuleștenii au remizat „afară”, de această dată la Sibiu, unde numai campioana Farul a câștigat în acest sezon, în chiar prima etapă.
Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, se mulțumește cu rezultatul de egalitate, pe care-l consideră echitabil.
Cristiano Bergodi, după Hermannstadt - Rapid: „Astăzi ne mulțumim cu un punct”
„Nu suntem altă echipă în deplasare. Am avut două deplasări grele, ați văzut unde este acum și Galațiul. Am întâlnit doupă echipe bune, ne-au presat până la finalul meciului și nu a fost ușor. Și FCSB a suferit aici.
E adevărat, trebuie să avem o altă abordare. Am abordat meciul bine, dar apoi au început să joace și ei, sunt o echipă bună. Chiar dacă am remizat astăzi, este o perioadă bună. Se poate juca mai bine, dar astăzi ne mulțumim cu un punct și mergem înainte.
Se poate întâmpla să mai faci câte o remiză, mai ales când întâlnești echipe bune, cu agresivitate. Știam că va fi un meci greu. Din afară e ușor să vorbești, să spui că vom câștiga peste tot, dar nu e așa. Un punct oricum e un rezultat pozitiv.
Am avut emoții pe final, bara lui Papeau probabil ne-ar fi adus victoria. Dar și ei au avut ocazii, când a scos Horațiu. A fost un meci frumos, ne-am bătut de la egal la egal. Ei au fost mai agresivi, mai buni”, a comentat Bergodi la PrimaSport.
Cristiano Bergodi, antrenor Rapid, despre...
... marcatorul Alexandru Ioniță II: „E meritul lui, vorbesc aproape cu toți jucătorii, dar e meritul lui dacă se descurcă bine, cu goluri și pase de gol. Important este că toată echipa este în creștere, a trecut o perioadă foarte grea”.
... situația din clasament: „E echilibru între echipe, fiecare meci e foarte greu. Acum suntem în etapa a 11-a, mai avem 19 meciuri. Campionatul este lung, de uzură, dar ținem pasul cu celelalte echipe”.
Trebuie să ne reglăm mai bine jocul din deplasare. Sunt sigur că o vom face, așa cum am trecut peste meciurile în care nu reușeam să câștigăm, așa vom trece și peste pasa aceasta din deplasare.
Mereu îmi doresc mai mult de la mine, la fel și cei din conducere, antrenorii. Întotdeauna este loc de mai bine.
Ne dorim titlul, avem condițiile și lotul de așa natură, nu este o presiune, dar mai avem mult până la final. Orice este posibil.
- Alexandru Ioniță II, mijlocaș Rapid
{{text}}