Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - U CLUJ 2-2

Mitrea le-a dat stingerea! FCSB scapă victoria cu U Cluj, după o repriză secundă modestă a roș-albaștrilor. Clasamentul ACUM

+29 Foto
Mitrea le-a dat stingerea! FCSB scapă victoria cu U Cluj, după o repriză secundă modestă a roș-albaștrilor. Clasamentul ACUM

Articol de Viorel Tudorache, Raed Krishan (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)   —  luni, 02 octombrie 2023

FCSB a scăpat victoria în ultimele minute cu Universitatea Cluj, ratând șansa de a reface diferența de șase puncte față de CFR Cluj. „Șepcile Roșii” au egalat prin Mitrea și au plecat cu un punct muncit de pe Arena Națională (2-2).

Meciul  a început în tribune. Alexandru Chipciu a fost primit ca un erou de fanii lui FCSB, după ce fostul mijlocaș roș-albastru i-a ironizat pe cei de la CSA în „războiul Stelelor”. 

„Steliștii se nasc, nu se inventează, respect Alex Chipciu”, au scris ultrașii din Peluza Nord pe un banner afișat înainte să înceapă partida. Fotbalistul lui U Cluj a răspuns și invitației de a scanda împreună cu galeria formației gazdă.

Dawa, gol norocos


Meciul a început, practic, de la 1-0 pentru liderul SuperLigii. FCSB a deschis repede scorul, în minutul 8, după un corner executat de Coman în careul mic. Gorcea a boxat mingea în disperare, cu ambele mâini, sus, foarte sus. Probabil, că balonul ar fi atins acoperișul dacă era tras. 

Goalkeeperul lui U Cluj a încercat să îndepărteze pericolul, dar colegii săi Masoero și Doukoure l-au încurcat, pur și simplu. Mingea a aterizat pe transversală, iar de acolo a ricoșat în umărul lui Ngezana, care și-a trecut astfel în cont, cu mult noroc, o pasă de gol pentru Dawa.

Stoperul camerunez a înscris cu capul, după o fază care a semnat cu duelurile de sub panourile de baschet. Înainte Al. Băluță a tras să rupă plasa laterală, după un contraatac dirijat excelent de Olaru. 


La 1-0, căpitanul liderului l-a pus în situație de gol și pe Tavi Popescu, dar decarul l-a luat la țintă pe Gorcea. 

Trei schimbări „fără cap” la pauză

Ratarea și evoluția ștearsă l-au trecut pe internaționalul de tineret în mesajul transmis din Pipera cu schimbările de la pauză și în care avea să se mai răgăseacă Dawa și Ov. Popescu. Și ei cu multe bile negre.

„Șepcile roșii” au arătat multă personalitate în joc. Cu mingea la picior, Chipciu a creat pericol. 

De altfel, din piciorul lui Chipciu a plecat pasa spre Nistor (24), care a egalat, 1-1, după ce l-a depășit ușor pe Dawa. Chiar dacă Gorcea n-a prins o seară prea bună și are pe conștiință și golul de 2-1, marcat de Șut (39), U Cluj a dat mereu impresia că poate să plece neînvinsă de pe Arena Națională. 

Mitrea le-a dat stingerea! FCSB a scăpat pe final victoria cu U Cluj

FCSB a trăit periculos în final, când oaspeții au forțat. Târnovanu (88) i-a refuzat egalarea lui Nistor. Portarul a respins în corner un șut greu, dar n-a mai putut face nimic la faza următoare, când Mitrea a reluat cu capul imparabil, de lângă Ngezana, 2-2. Ardelenii rămân neînvinși în deplasare de 6 luni.

13.243de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională, număr oficial, raportat de clubul gazdă

FINAL » FCSB - U Cluj 2-2

  • Click aici pentru statistici
  • VIDEO cu cele mai importante faze ale partidei!
  • Au macat: Dawa '8, Șut '39 / Nistor '26, Mitrea "88
  • Trei schimbări pregătite de Charalambous și Pintilii la pauză: au intrat Compagno, Djokovic și Lixandru, părăsind terenul Dawa și cei doi Popescu, Tavi și Ovidiu. 
  • Echilibrul de pe tabelă a persistat doar 13 minute. Florinel Coman a executat în forță o lovitură liberă, Gorcea a respins în față, doar până în bocancul lui Adrian Șut. Mijlocașul roș-albaștrilor a avut prezență de spirit și a trimis în plasă.
  • Fostul „câine” Dan Nistor a restabilit egalitatea în minutul 26. Mijlocașul a preluat elegant în interiorul careului, și-a păcălit adversarii direcți - ridiculizându-l pe Dawa - și l-a învins pe Târnovanu printr-un șut la colțul lung.
Nistor s-a „descotorosit” de Dawa și a înscris fără emoții
  • Stoperul roș-albaștrilor a deschis scorul după o fază confuză. Dawa s-a „trezit” cu mingea pe cap după o fază fixă la care defensiva clujenilor a fost visătoare, camerunezul îndeplinind o simplă formalitate. 

FOTO. Faza golului lui Dawa, în imagini

Faza golului lui Dawa, în imagini / Captură Prima Sport
  • Lui Tavi Popescu i s-a schimbat iar postul. Evoluează de data aceasta în centrul atacului, în linia de trei din care mai fac parte Băluță (dreapta) și Florinel Coman (stânga).
  • Atacantul Andrea Compagno e pe bancă, o postură cu care italianul e din ce în ce mai familiarizat sezonul acesta.
  • Fără Chiricheș, în continuare accidentat, cuplul de fundași centrali e format din Dawa și Ngezana.
  • Neluțu Sabău atacă liderul Ligii 1 cu „veteranii” Vătăjelu, Nistor și Chipciu, dar și cu nou-venitul Lucas Masoero
  • Alexandru Chipciu, 34 de ani, a fost întâmpinat cu aplauze pe Arena Națională, înaintea duelului Universității Cluj cu FCSB. Peluza Nord i-a pregătit o primire călduroasă fostului jucător al roș-albaștrilor, o reacție de susținere după ieșirea fotbalistului la adresa celor de la CSA.

FCSB - U Cluj, echipele de start: 

FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic - Ov. Popescu, Șut, D. Olaru - Al. Băluță, Oct. Popescu, Fl. Coman

Rezerve: A. Vlad, V. Crețu, Panțîru, Haruț, Compagno, Miculescu, Lixandru, C. Ganea, Djokovic

Absent: Chiricheș (accidentat)

Antrenor: Elias Charalambous

U Cluj: Gorcea - Peteleu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu - Bic, Grobry, Nistor, Chipciu - Popadiuc, F. Ilie

Rezerve: Iliev, Oancea, Fossati, Miron, D. Popa, V. Gheorghe, Silagi, I. Filip, Hofman

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Stadion: Arena Națională (București)

Arbitru: Ionuț Coza (Cernica), A1: Mihai Marica (Bistrița), A2: Vladimir Urzică (Piatra-Neamț)

Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad), AVAR: Florian Vișan (Galați)

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.