Campionate

„Fluierașii” de la Tottenham - Liverpool arbitraseră cu mai puțin de 48 de ore un alt meci, cel pierdut de Cosmin Olăroiu în campionatul Emiratelor Arabe Unite

Jurgen Klopp și Michael Oliver Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu  —  luni, 02 octombrie 2023

Arbitrii controversați de la meciul dintre Tottenham și Liverpool au oficializat cu mai puțin de 48 de ore înainte un meci în Emiratele Arabe Unite, unde liderul clasamentului, Al Ain, a învins în deplasare echipa lui Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, cu scorul de 3-2.

Michael Oliver (38 de ani) a fost al patrulea oficial la meciul Tottenham - Liverpool de sâmbătă după-amiază, după ce joi seară a fost la centrul partidei dintre Al Sharjah și Al Ain. Echipa lui Cosmin Olăroiu (54 de ani) a pierdut cu scorul de 3-2, deși adversarii au avut un om eliminat în minutul 37, când tabela nu fusese încă modificată.

Darren England (37 de ani) a fost oficialul de la VAR la ambele partide, Al Sharjah - Al Ain și Tottenham - Liverpool. Dan Cook (35 de ani) a fost asistent la meciul din Emiratele Arabe Unite, iar la partida din Premier League a fost asistentul de la VAR al lui Darren England.

England și Cook au fost înlocuiți la celelalte partide din această etapă

PGMOL (Professional Game Match Officials Limited) i-a înlocuit pe England și Cook de la meciurile rămase de disputat din această etapă. England urma să fie al patrulea oficial la Nottingham - Brentford, în timp ce Cook urma să fie asistent la Fulham - Chelsea.

Arbitrii s-au întors vineri în Anglia. Zborul a durat 8 ore

Arbitrii au petrecut 16 ore în avion și din această cauză au apărut controverse în rândul fanilor englezi, care-i acuză că ar fi prea „obosiți” pentru a oficializa și meciurile din Premier League. 

De asemenea, suspiciuni apar și în cazul relației dintre arbitrii englezi și Emiratele Arabe Unite, vice-președintele Sheikh Mansour, fiind patronul lui Manchester City.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.