International   •   Campionate   •   LIGA CAMPIONILOR ASIEI

Al-Ittihad a refuzat să joace în grupele Ligii Campionilor Asiei din cauza unei statui, spre furia celor 60.000 de oameni din arenă

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 03 octombrie 2023

Al-Ittihad, trupa saudită pregătită de Nuno Espirito Santo, nu a vrut să intre pe teren pentru partida cu Sepahan din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor Asiei din motive poitice! Qasem Solemaini, ucis în 2020 de raidurile aviației americane, era un personaj controversat în Orientul Mijlociu.

Eveniment neașteptat în Liga Campionior Asiei. Un meci din grupa C, Sepahan - Al-Ittihad, programat aseară în a doua etapă a competiției, a fost amânat de Confederația asiatică. Motivul este de ordin politic! 

Reprezentanta Arabiei Saudite a anunțat că refuză să joace dacă nu va fi îndepărtată, de pe stadionul „Naghsh-e-Jahan", statuia unui general iranian, plasată aproape de ieșirea din tunelul care duce la vestiare.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, N'Golo Kanté și compania, pregătiți de Nuno Espirito Santo, au făcut luni cale întoarsă la aeroport și au părăsit orașul Isfahan, situat la 440 km de capitala Teheran.


„Meci lui Al-Ittihad amânat în circumstanțe neprevăzute”

Monumentul de la arenă e dedicat lui Qassem Soleimani, un controversat personaj omorât în 2020, într-un raid aviatic american, organizat de administrația Trump. Acesta era una dintre cele mai influente figuri politice ale țării, dar și una contestată în Orientul Mijlociu.

 Qassem a condus forțele militare Quds ale Gărzilor Revoluționare și bustul său prezent la stadion i-a deranjat la culme pe oaspeții din Arabia Saudită. 

Cei 60.000 de spectatori aflați pe arenă s-au înfuriat când au aflat că nu vor vedea niciun meci și au aprins fumigene și au aruncat cu petarde și alte obiecte. 


AFC a anunțat că respectivul caz va fi analizat de comisiile competente, jocul în speță fiind încadrat la „amânat în circumstanțe neprevăzute". Relațiile politice dintre cele două țări, rupte pentru o perioadă lungă, au fost reluate în 2016 și de-atunci AFC a permis disputarea partidelor echipelor din Iran și Arabia Saudită, în cupele continetale, pe teren propriu.

Reiterăm angajamentul nostru de a garanta siguranța și securitatea jucătoruilor, a oficialilor meciului, a spectatorilor și a tuturor părților interesate și implicate. Chestiunea va fi analizată de organele competente 

- Comunicat al Confederației Asiatic (AFC)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.