International   •   Campionate   •   ARABIA SAUDITĂ

Doi jucători români, incluși în echipa etapei în Arabia Saudită » Unul a marcat, iar celălalt a oferit două assisturi

Nicolae Stanciu a marcat în trei meciuri la rând. Foto: Twitter

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 03 octombrie 2023

Andrei Burcă (30 de ani) și Nicolae Stanciu (30 de ani) figurează în formația ideală a rundei a opta din campionatul Arabiei Saudite. Fundașul lui Al-Akhdoud a înscris din penalty contra lui Al-Raed (2-1), iar mijlocașul lui Damac a dat două pase decisive în meciul cu Al-Khaleej (2-0).

Vești bune pentru selecționerul Edi Iordănescu înaintea „dublei” cu Belarus și Andorra din preliminariile Euro 2024. Sunt doi titulari la echipa națională care au avut realizări la cluburile lor din Arabia Saudită în etapa a opta. 

Andrei Burcă a contribuit la succesele lui Al-Akhdoud

Andrei Burcă și Nicolae Stanciu au contribuit la succesele lui Al-Akhdoud (2-1) și Damac (2-0), ambele în deplasare, și au fost aleși de liga saudită în echipa rundei. Alături de cei doi internaționali români figurează nume celebre, precum Cristiano Ronaldo (Al-Nassr), Kalidou Koulibaly și Sergej Milinkovic-Savic (Al-Hilal).


Andrei Burcă a transformat în gol lovitura de la 11 metri primită de Al-Akhdoud în minutul 83 al confruntării cu Al-Raed și a închis tabela la 2-1

A fost al doilea gol al fostului fundaș al lui CFR Cluj, după reușita de-acum o lună și jumătate contra lui Al-Shabab (1-1). Nicolae Stanciu este și el în formă și a ajuns la trei goluri în numai 9 zile

VIDEO. Golul marcat de Andrei Burcă din penalty, în Al Raed - Al Akhdoud (1-2)


Nicolae Stanciu a marcat în trei meciuri la rând

A înscris în trei partide consecutive pentru Damac, echipa pregătită de Cosmin Contra, în campionat și King's Cup. Nicolae a modificat tabela la 1-1 cu Al-Hilal, la 3-1 cu Al Qaisoma și 2-0 cu Al-Khaleej. Devenit căpitanul naționalei în absența lui Chiricheș, Stanciu a punctat și pentru „tricolori”, deschizând scorul împotriva celor din Kosovo (2-0) în calificările pentru viitorul European.

5,5 milioane de euroeste cota de piață a lui Nicolae Stanciu, conform portalului transfermarkt.de. Andrei Burcă valorează mai puțin, 3,7 milioane de euro

Stanciu s-a transferat în ultimul mercato estival pentru 2,5 milioane de euro la la Damac de la Wuhan Three Towns, campioana Chinei, în timp ce Burcă a plecat de la CFR Cluj la Al-Akhdoud în schimbul unui milion de euro.

Andrei Burcă și Nicolae Stanciu, incluși în echipa etapei în Arabia Saudită

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.