Porcăria de la Londra ilustrează și în fotbal noua situație a puterii de judecată umane: subordonarea. Mintea transformată în proasta mașinii
Unde sunt hoții de altădată? Un arbitru cumpărat menținea transparența. Te fura, uneori subtil, alteori brutal, dar întotdeauna la vedere. Arăta ca un gangster pe care scrie om de lume și știa să răspundă convingător. Lua banii, își făcea datoria și pleca acasă (cu mașina Miliției, dacă potlogărea în deplasare). Lăsa amprente pe tot terenul, dar nimeni nu putea pretinde că răufăcătorul e incompetent.
Între timp, arta crimei a evoluat, deși Barcelona pare că nu i-a abandonat cu totul pe meseriașii tradiționali. Ancheta va căuta și Barcelona va scăpa, dar viitorul e deja al crimei impersonale.
O falsificare grosolană
Noua metodă, așa numita Bombă cu VAR, a fost strălucit testată sâmbăta trecută la Londra. Rezultatul: o falsificare grosolană de rezultat. Tottenham a bătut Liverpool cu 2-1, după un meci excelent în partea care a ținut de fotbal.
Liverpool trebuia să ia cel puțin un punct, dar a fost zdrobită de contrele conjugate ale prostiei digitale și ale destinului dornic de amuzament.
Trei decizii stupide au anulat un gol valabil și au lăsat Liverpool în 9 oameni. Mai întâi, golul anulat lui Diaz, pe care măcar frumusețea îl făcea de neatins. Încă de la pauză, Colegiul arbitrilor și-a cerut scuze, iar la sfârșitul meciului a emis un comunicat inutil care recunoaște eroarea umană. Ei și? Ce se mai poate face? Rejucare? Referendum național?
Faza care a declanșat scandalul în Tottenham - LiverpoolPedeapsa vecină cu blestemul
N-a fost tot. Jones și Jota au fost eliminați cu două decizii prostești. Prima cu verificare VAR rău citită de "central". A doua fără verificarea VAR care ar fi dovedit lipsa faultului.
În sfârșit, pentru o pedeapsă vecină cu blestemul, în ultima secundă, Matip a înscris un autogol senzațional. Și cu asta, gata! Liverpool a fost învinsă de adversari invizibili. Spurs au jucat foarte bine, dar au avut o participare redusă la rezultat.
Sluga impersonală a tehnologiei
Între timp, am aflat că arbitrii din teren și echipa VAR au comunicat în regim de handicapați. "Centralul" a crezut că VAR a anulat golul lui Diaz, iar VAR a crezut că "centralul" l-a validat. Unghiul oferit la faultul care a provocat eliminarea lui Curtis era o iluzie optică. La fel, faultul care a dus la primul "galben" al lui Jota. Ce se putea vedea cu ochiul liber a ieșit deformat după introducerea în sistem și a fost citit greșit de niște impostori. Toți trebuie ținuți departe de aeroporturi, turnuri de control, căi ferate și dispecerate.
Porcăria de la Londra ilustrează și în fotbal noua situație a puterii de judecată umane: subordonarea. Mintea transformată în proasta mașinii. În sluga impersonală a tehnologiei sau în expertul pitit la adăpostul computerului. Cunoaștem această transformare din împrejurările tragice și evitabile care ne-au adus atâtea falsuri și nenorociri: accidente de proporții, proiecții climatice vesele și interpretări statistice de epidemii transformate în măcelării.
Jaf-capodoperă
Ajunsă la cârmă și în fotbal, dezumanizarea prin mașinizare a dat un jaf-capodoperă care a distrus un meci esențial și a modificat abuziv raporturile în lupta pentru titlu.
Adevărat, City rămâne favorită, deși a fost bătută de Wolves. Dar a pierdut pe bune, fără frustrări. Maeștrii VAR n-au avut motive să intervină în meci și asta a făcut până și înfrângerea un câștig. z
{{text}}