Antrenorii ceva mai copți impresionează, cei tineri fie nu pot, fie nu sunt lăsați să poată
Cu mici excepții, în fotbalul mare a cam revenit moda antrenorilor cu mare experiență. Italia îl aduce la națională pe sexagenarul Spalletti, Ancelotti e încă verde la Real, Klopp are 56 de ani, Pep Guardiola și Cholo Simeone au sărit și ei de 50.
Excepție pare să facă Germania, care-l instalează pe Nagelsmann, la 36 de ani, cu 7 sezoane de Bundesliga în portofoliu. Dar poate că e doar excepția care confirmă regula, pentru că naționala Germaniei pare foarte departe de vremurile ei cele mai bune.
Vârstele performanței
Și la noi în campionat vârsta antrenorilor a mai crescut. Rednic și Mandorlini au trecut de 60, Hagi și Bergodi se apropie de acel prag, Sabău, Grozavu și Dorinel Munteanu au depășit 55, Ciobi are 52.
"Juniorii" sunt Alexa și Burcă, la 43-44, vârstă la care Beckenbauer se pregătea să se lase de antrenorat, nu înainte însă să devină campion mondial în 1990 (la 45 neîmpliniți), după ce mai disputase o finală cu patru ani mai devreme, la nici 41. Ar mai fi 43 la Charalambous, dar în ce categorie îl încadrăm? La "principali" sau la A3, acolo unde l-a trimis Dănciulescu?
Condiția de outsider
Nu vorbim de Mandorlini, de Hagi sau de Bergodi, care au (sau au avut, în cazul lui Gică) aspirații de titlu. Vorbim despre Sabău și despre Dorinel Munteanu, care ies la rampă cu două outsidere. Să fim sinceri, nimeni nu ia în calcul pentru play-off nici Clujul, nici Galațiul.
Toată lumea le consideră pe ambele competitoare de umplutură, care dacă nu sunt atente se pot scurge oricând către locurile barajului sau ale retrogradării. Neluțu și Dorinel tocmai asta fac, împiedică acest fenomen de scurgere și ridică la un nivel mai mult decât decent două echipe în istoria cărora fiecare dintre ei a însemnat câte ceva.
Ei sunt șefi supremi
Neluțu e taciturn, serios, i s-au ascuțit pomeții, ochelarii îi dau aerul unui profesor. Dorinel e expansiv, se agită mereu, mai bagă degetele în gură și fluieră oarecum pastoral la ai săi.
Ce se vede însă la amândoi este că sunt șefii supremi. Ai jucătorilor, ai vestiarului, a tot ce înseamă "U" și Oțelul. Au ajuns (deși Sabău a revenit de curând) în punctul în care nu-i contestă nimeni, toată lumea îi aprobă, suporterii îi susțin și îi recunosc de șefi.
Educația Vestului
Și Neluțu, și Dorinel sunt antrenori cu puteri depline. Fără compromisuri privind licența, fără fir direct cu șefii din tribună (sau din sufragerie). Întâmplător, ambii au trecut prin acel fotbal care lasă urme asupra oricui e dispus să fie însemnat cu pecetea Occidentului.
Olanda și Italia, unde a jucat Neluțu, sau Bundesliga, unde Dorinel a lipsit, într-un deceniu, doar când a fost ușor accidentat sau suspendat, și-au pus amprenta asupra lor ca oameni și, acum, la o anumită vârstă, ca antrenori.
O plastilină cât mai moale
Putem spune că-i așteptăm și pe cei tineri. Exemple au fost. Olăroiu și Răzvan Lucescu își disputau "sfertul" UEFAntastic la 36-37 de ani. Cârțu, cu mult timp în urmă, făcea eventul cu Craiova, la 36. Reghecampf câștiga două campionate la rând la 37 și la 38.
Acum, generațiile cele noi văd altfel precocitatea. Dacă n-ai fost fotbalist mare, te impui mai greu. Nu atât în fața jucătorilor, cât înaintea șefilor. Toți patronii caută o plastilină ușor de modelat. Pe Neluțu, pe Dorinel sau pe ceilalți ajunși la tâmplă sură nu-i poate modela nimeni, iar acesta e marele lor avantaj.
{{text}}