Răscrucea

Poate părea o coincidenţă. Nu cred că e. Evenimentele sunt separate doar în aparenţă

Luni noaptea Gigi Becali ne-a supus unei ghicitori. "Pe cine alegeţi, un antrenor care ascultă de patron sau unul care nu ascultă ?". Bonus pentru prima variantă : "câştigă dublu". Adică o dată de la patronul de care ascultă (în cazul lui Charalambous o sumă, ce ironie!, la jumătatea celei pe care o primea când se dădea neascultător), plus banii dintr-un viitor contract în Arabia, că ia titlul şi îşi face CV. Iată succesul în viaţă. Te faci preş, după care poţi zbura cu covorul fermecat. La ce poate visa mai mult un antrenor?

Un om neascultător

La doar câteva ore a apărut informaţia despre punerea pe liber a lui Cătălin Ţepelin, pentru că, spune el, nu a fost de acord cu imixtiunea comercialului şi a politicului în editorial. Ţepelin e un om neascultător. Nu va prinde un contract în Arabia Saudită. Bonus pentru Ţepelin: nu va trebui să stea toată viaţa în case fără oglinzi, ca să nu fie nevoit să se privească în ele. Nu e nicio coincidenţă. E aceeaşi bătălie care se duce de zeci de ani, şi nu numai la noi, dovadă că managmentul care s-a descotorosit de redactorul-şef al Gazetei reprezintă o companie nu din Coreea de Nord sau de la Ryad, ci dintr-o ţară care ne e prezentată ca model. Dar modele nu sunt ţările sau companiile, ci oamenii.

Noul capitalism

Bătălia care se duce de la Moscova la Zurich şi de la Washington la Bujunbura este aceeaşi, e cea a independenţei. Nu a teritoriilor, ci a conştiinţelor. Şi a meseriilor. Există un suflu rău care se răspândeşte peste lume, acela că orice trebuie să se subordoneze banului, sub pretextul supravieţuirii. Toate convulsiile economice, toate preţurile care o iau razna, toate lecţiile care nu sunt învăţate, inclusiv aceea a crahului financiar de acum 15 ani despre care tot mai mulţi spun că se va repeta curând pentru că se repetă aceleaşi prostii, toate acestea sunt despre ban, despre mereu mai mult şi mai mult, despre teama viscerală că dacă stagnezi, mori.

Despre lăcomie

Când capitalismul avea toate minţile în cap, stagnarea era motiv de reflecţie şi reinventare. Ba chiar şi de o tură pe la mare. Acum dacă în P&L rezultă un sfanţ pe minus, e sfârşitul lumii. Un prieten care lucrează într-o mare companie mi-a recunoscut, la capătul unei lungi discuţii, că, de fapt, "e despre lăcomie".

Control total

De aceea există din ce în ce mai puţină independenţă, din ce în ce mai puţină autonomie profesională. Becali e măcar sincer. El spune clar că totul e despre bani. De aceea, ca să nu piardă controlul, vrea să aibă control total. Să stea cu ambele mâini pe manşă. Aşa a vrut şi Lech Kaczynski în 2010. Preşedintele Poloniei trebuia să ajungă la timp pentru comemorarea masacrului de la Katyn. Era ceaţă, aeroportul militar de lângă Smolensk nu dispunea de aparatură pentru un ghidaj fără vizibilitate. Un documentar celebru a refăcut din înregistrări povestea.

Prăbușirea

Pilotul i-a spus că nu poate ateriza în siguranţă. Preşedintele a insistat. Şi a tot insistat. Precedentul comandant al aeronavei oficiale fusese înlocuit tocmai pentru că nu ascultase ordinele care puneau în pericol vieţi. Cel de la comenzi ştia ce-l aşteaptă dacă refuză. Aşa că şi-a făcut cruce şi a purces spre aterizare. Au murit toţi. 96 de pasageri şi membri ai echipajului.

Waterloo

Din ce în ce mai mulţi se cred Napoleon, cred că le ştiu pe toate şi le pot amesteca pe toate. Dar până şi Napoleon, cât era el de Napoleon, a sfârşit-o rău. Cu toate defectele şi greşelile Gazetei, ea s-a instituit pe piaţă şi a devenit parte a unui grup internaţional tocmai pentru că, orice ar fi riscat, a continuat să promoveze independenţa editorială. Aşa a reuşit să rămână, cu bune şi rele, inconturnabilă. Un reper.