Stranieri

Încă un pas greșit pentru Dan Petrescu: Jeonbuk, eșec surpriză în Liga Campionilor Asiei » Ar putea fi demis în week-end!

Dan Petrescu // foto: Facebook @ Jeonbuk Hyundai Motors FC

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 04 octombrie 2023

Jeonbuk, echipa sud-coreeană antrenată de Dan Petrescu (55 de ani), a suferit o înfrângere surprinzătoare în Liga Campionilor Asiei, 2-3 cu formația thailandeză Bangkok United. Tehnicianul român riscă să fie demis dacă următorul meci din campionat, decisiv pentru play-off.

Jeonbuk începuse cu dreptul sezonul de Liga Campionilor, învingând-o pe Kitchee cu 2-1 în prima etapă a grupelor, însă nu a putut continua în aceeași manieră.

În această după-amiază, formația pregătită de Dan Petrescu a fost învinsă de Bangkok United, vicecampioana Thailandei.

Jeonbuk, echipa lui Dan Petrescu, a pierdut în Liga Campionilor Asiei 

Jeonbuk a deschis scorul în meciul de la Rangsit în minutul 19, grație unui autogol semnat de Limwannasthian, a cărui lovitură de cap din plojon a trimis mingea în propria poartă.

Doar 7 minute a rămas în avantaj echipa „Bursucului”. Bangkok United a egalat rapid, gol Poomchantuek cu o execuție de la marginea careului de 16 metri.

Următorul moment în care s-a modificat tabela a fost în minutul 58, când a venit rândul gazdelor să beneficieze de un autogol, la respingerea defectuoasă a lui Ahn Hyun-Beom.

Willen a majorat avantajul gazdelor la 3-1 în minutul 82, șut în forță cu piciorul stâng, iar Jeonbuk a mai avut puterea doar să reducă din handicap până la final, prin Moon Seon-Min, în minutul 88.

În urma înfrângerii, Jeonbuk rămâne cu 3 puncte în grupa F din Liga Campionilor Asiei, 3 sub liderul Bangkok United. Pentru Dan Petrescu și elevii săi urmează în Ligă un meci cu Lion City, din Singapore, pe 25 octombrie.

Dan Petrescu ar putea fi demis în week-end!

Duminică, de la ora 9:00, Jeonbuk evoluează în deplasare la Seoul, în ultima etapă din sezonul regulat din Coreea de Sud. Echipa lui Petrescu ocupă locul 7 și e obligată să câștige pentru a urca în Top 6 și a se califica în faza play-off-ului.

În cazul unui nou pas greșit, Petrescu riscă să fie demis de la Jeonbuk, care a adunat doar 5 puncte în ultimele 5 runde.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.