Liga 1

Leo Grozavu avertizează Rapidul înaintea înfruntării din Giulești: „Fotbalul este imprevizibil”

Antrenorul celor de la Poli Iași, Leo Grozavu (56 de ani), a analizat remiza contra Petrolului Ploiești, scor 0-0, în runda cu numărul 11 din Superliga.

Articol de Ovidiu Minea   —  joi, 05 octombrie 2023

Politehnica Iași va pleca joi seară, cu avionul, spre București, pentru meciul de vineri, cu Rapid. Înaintea deplasării spre capitală, antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu (56 de ani), a anunțat într-o conferință de presă că echipa lui e gata să facă zile fripte giuleștenilor.

  • Rapid va primi vizita lui Poli Iași vineri seară, de la ora 21:00.
  • Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

„Mai mult ca sigur va fi o partidă încrâncenată. Nu ne prezentăm acolo doar de dragul de a ne prezenta. Vom încerca să opunem o rezistență cât mai puternică unei echipe care este redutabilă pe teren propriu. 

Fotbalul ne-a arătat de multe ori că poate fi imprevizibil. Trebuie să ne jucăm șansa cu multă ardoare, cu multă încredere, cu mult curaj.”


Grozavu a precizat că a ținut cont de presiunea fanilor rapidiști în pregătirea jocului: „Un meci important pentru noi, pe un teren unde publicul este foarte fierbinte, un stadion care mai mult ca sigur ne va da starea necesară să fim motivați. 

E foarte important să avem curaj, stare de spirit. Am încercat să ne pregătim din punctul de vedere al căldurii tribunelor, cu public fierbinte. 

Avem jucători cu experiență, care, chiar dacă la nivel de primă ligă nu sunt foarte cunoscuți, au multe jocuri în picioare. Până la urmă, plăcerea fiecărui fotbalist e să joace cu tribune pline, cu o atmosferă ca de sărbătoare. Va trebui să fim parte din această sărbătoare, cu un joc bun, cu ardoare, curaj”.

Grozavu vrea stadion nou la Iași


Grozavu s-a referit și la faptul că Poli a fost părăsită de galerie, supărată după ce conducerea a decis schimbarea siglei vechi, unicul element care mai făcea legătura cu echipa de tradiție a Iașului, Poli 1945 și actuala structură, înființată în 2010.

„Ne dorim să avem publicul aproape. Noi trebuie să atragem oamenii prin ceea ce facem pe teren, nu-i putem obliga să vină. Încercăm să dăm maximum, dar, probabil, atât se poate. Lumea trebuie să fie înțelegătoare. Publicul trebuie să fie alături de echipă în orice condiții. Când patima e mai presus de rațiune, face rău.”

Tehnicianul s-a referit și la o mai veche problemă a Iașului, lipsa unui stadion nou: „Probabil, un stadion mai modern ar aduce mai multă lume în tribune. 

Când ai stadion de calitate, jucători de calitate, când ai marketing, management, staffuri tehnice de calitate, se poate face fotbal de calitate. Pentru asta e nevoie de investiții. Atât timp cât resursele financiare sunt limitate sau la limita existenței, cum sunt în România, e greu să avem pretenții.”

Samayoa s-a adaptat perfect în România

La conferința de presă a participat și Nicolas Samayoa (28 de ani), jucător care face parte din naționala Guatemalei.

„Sunt foarte fericit în Iași, totul e perfect la Poli, antrenorii, colegii, lumea din jurul echipei. Totul îmi place foarte mult! Vremea e perfectă, oamenii sunt foarte drăguți. Am fost ajutat să mă adaptez rapid, inclusiv în teren, mai ales că în Guatemala este un alt fotbal, o altă cultură”.

Fundașul este optimist înaintea duelului din Giulești: „E o oportunitate bună pentru noi pentru a continua să devenim mai buni. Avem posibilitatea de a lua trei puncte în meciul cu o echipă bună”.

Grozavu nu poate conta la această partidă pe Cătălin Itu (23 de ani) și Silviu Lung Jr. (34 de ani), ambii fiind accidentați. Andrei Ciobanu (25 de ani) nu are drept de joc la acest meci deoarece este împrumutat de la Rapid, iar Gabriel Vașvari (36 de ani) a fost scos de pe lista A, în urmă cu trei etape. 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.