Fotbal   •   Liga 1   •   FRF

Șucu a vorbit în premieră despre FRF și Burleanu: „Aș vedea altceva, nu cum e acum, soft”

Dan Șucu/ FOTO: Raed Krishan (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 05 octombrie 2023

Dan Șucu, principalul acționar de la Rapid, consideră că Federația Română de Fotbal ar trebui să fie mai tranșantă în decizii.

Ajuns în mai 2022 în conducerea Rapidului, Șucu a luat pulsul fotbalului românesc în ultimul an și jumătate și și-a spus opinia despre FRF și LPF. Omul de afaceri consideră că cele două instituții sunt prea „soft” (n.r. - moi).

Dan Șucu: „Federația e prea soft”

„Habar nu am cum e Burleanu. Nu contează cine e acolo, atât timp cât deciziile sunt clare, sunt implementate. Eu aș vedea o Federație mai puternică, nu așa cum e acum. În clipa de față mi se pare prea soft. 


Atât Liga, cât și Federația ar trebuie să fie mai puternice, mai decisive. Noi trăim după niște reguli, cine nu respectă aceste reguli trebuie să aibă de suferit”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.

Șucu are 70% din acțiunile Rapidului

Dan Șucu a intrat în fotbal în mai 2022, preluând 49% din acțiunile Rapidului. A deținut același procent ca Victor Angelescu timp de un an, până la începutul lunii iunie 2023.

Atunci, Șucu a devenit principalul finanțator al Rapidului. În prezent deține 70% din acțiunile clubului din Giulești.


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.