Liga 1

Jucătorul pe care Dan Petrescu i-l recomanda lui Lazio a „dispărut” sub comanda lui Andrea Mandorlini: ce profit va obține, totuși, CFR Cluj de pe urma lui

Articol de Eduard Apostol  —  Friday, 06 October 2023

Ermal Krasniqi, 25 de ani, s-a metamorfozat în acest sezon, și nu în bine, după ce SuperDan îl lăuda și recomanda pentru fotbalul italian. Jucătorul are și o leziune fibrilară, de văzut ce șanse va mai primi după recuperare. La iarnă, CFR Cluj îl va vinde, chiar dacă va obține un profit mai mic decât spera vara trecută, kosovarul fiind monitorizat mai departe de cluburi din Italia și din Franța

Ermal Krasniqi, 25 de ani, nu mai face parte din planurile de viitor ale lui CFR Cluj. Mai degrabă ale lui Andrea Mandorlini, antrenorul care a ajuns cu "feroviarii" în siajul celor de la FCSB, la doar un punct în spatele liderului Ligii 1.

Ermal Krasniqi a impresionat sub comanda lui Dan Petrescu

Kosovarul care a impresionat încă de la primele apariții, dar sub comanda lui Dan Petrescu, a jucat din ce în ce mai puțin în ultimele luni, nu a mai ieșit în prim plan cu goluri sau assist-uri în această ediție, iar în mercato de iarnă se va despărți de România. Ermal Krasniqi va fi o afacere foarte bună pentru CFR Cluj, dar Mandorlini va trebui să mai ofere șanse jucătorului pentru a avea expunere în străinătate.

Dan Petrescu îl lăuda frecvent, îl menționa și-i făcea cotă în discursurile publice, Andrea Mandorlini l-a titularizat în acest sezon doar în 4 meciuri, două de campionat, unul de Cupa României și unul de cupă europeană, în deplasarea de la Adana (1-2), în turul II preliminar al Conference League.

În cinci etape de Liga 1, în acest sezon, Krasniqi are cel mult 30 de minute jucate. 

1,4milioane de euro este cota extremei stângi conform transfermarkt

5goluri și 2 assist-uri a adunat Krasniqi ediția trecută pentru CFR Cluj în toate competițiile în 22 de partide

Ermal Krasniqi

Krasniqi s-a accidentat după meciul de Cupă cu Alexandria (3-1), pe 28 septembrie, are o leziune fibrilară, oricum nu face parte din lotul ardelenilor pentru etapa cu Dinamo de duminică. 

5 milioane de euro în vara 2023, între 1 și 2 milioane de euro în iarna 2024

În vară, ardelenii au solicitat o sumă foarte mare pentru fotbalist, având în vedere expunerea Ligii 1, 5 milioane de euro, reprezentanții lui Krasniqi au găsit echipe interesate de Ermal, doar că "nu atât de concrete încât să ajungem la finalizare", au transmis intermediarii. Acum, pretențiile celor de la CFR au mai scăzut, dar tot va fi o afacere bună.

Extrema stângă a fost transferată de la Ballkani pentru doar 200.000 de euro. La iarnă, clujenii pot obține între un milion și două milioane de euro, depinde și de expunerea jucătorului, și de ce oferte vor apărea pe adresa kosovarului. La un moment dat, Krasniqi a fost propus și celor de la Lazio Roma, capitolinii l-au monitorizat o perioadă.

În ultimele două etape de Liga 1, Krasniqi nu a mai prins lotul, accidentat fiind. A jucat în Cupa României, cu Alexandria (3-1), apoi ”s-a rupt, o ruptură fibrilară”, așa cum a transmis conducerea clubului. În ultimele cinci etape, are doar 28 de minute bifate într-un meci, cu Rapid (1-3), în rest două runde spectator din cauza accidentării, alte două rezervă neutilizată. Are un assist în singurul meci din campionat bifat ca integralist, cu U Cluj (4-3).

La finalul verii, media din Franța a speculat faptul că Ermal Krasniqi a fost în atenția lui Bordeaux, dar afacerea nu s-a perfectat.

10meciuri a adunat Krasniqi în actualul sezon, un singur assist, având o medie de 41,5 minute jucate în ediția 2023/2024

Krasniqi a suferit o leziune musculară, se simte mult mai bine acum, nu a reluat antrenamentele și eu zic că în două săptămâni va reveni pe teren. E supărat, dar vor mai fi și alte meciuri. Supărarea cea mai mare este faptul că l-am pierdut pentru o perioadă de timp pe Krasniqi, e doar ruptură în termeni fotbalistici
Cristi Balaj, președinte CFR Cluj, la Fanatik

Etapa 12 / Match Preview Dinamo - CFR Cluj

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.