Rapid - Poli Iași 3-2. Alex Ioniță, mijlocașul ofensiv al giuleștenilor, a reușit o „dublă” și a adus victoria echipei lui. La final, a comentat cel mai bun meci făcut în acest sezon.
Ioniță s-a descătușat și la interviuri, s-a arătat extrem de fericit pentru prestația avută. Le-a mulțumit fanilor, colegilor și antrenorului Cristiano Bergodi.
VIDEO. Ioniță: „De când așteptam acest moment”
„De când așteptam acest moment. Mă bucur că mi-am ajutat echipa. Mă bucur că am continuat ca n meciurile trecute. le mulțumesc suporterilor, staff-ului, colegilor, care sunt cei mai importanți. Fără ei nu puteam să reușesc. Al doilea gol a fost mai frumos. Nici nu realizez, abia aștept să iau o gură de aer.
Mă bucur de această perioadă, e ceva incredibil. De mult așteptam și eu să fac un meci așa bun, să fiu omul-meciului. Când am revenit la Rapid am jucat bine, apoi am avut și o accidentare care m-a ținut departe 3-4 luni. Apoi am început bine sezonul trecut, iar pe final am căzut.
Dar am rămas cu picioarele pe pământ, m-am pregătit bine, mă bucur că mister a avut încredere în mne. Eu am mare încredere în Rrahmani, e un atacant bun, vine la primit, creează spații, pleacă în adâncime”.
Ioniță, declarație fair-play despre națională
Întrebat dacă ar merita la națională, Ioniță a recunoscut că nu a fost suficient de constant pentru a fi convocat.
Ca să fii la națională trebuie să fii constant, iar eu abia am început să joc bine. Dar le urez baftă, poate o să fiu și eu pe viitor. Sper să se califice.
- Alex Ioniță, mijlocaș Rapid
{{text}}