Fotbal   •   Liga 1   •   VOLUNTARI - CSU CRAIOVA

Mitriță a dat cu piciorul victoriei și a declanșat furia galeriei » Universitatea Craiova, remiză „ștearsă” la Voluntari! Clasamentul ACUM

Articol de Aurelian Botezatu, Cristi Preda (foto), Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video)   —  sâmbătă, 07 octombrie 2023

FC Voluntari și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, în runda cu numărul 12 din Superligă. Oltenii au irosit o lovitură de la 11 metri, prin Alexandru Mitriță.

Voluntariul a fost mereu o nucă tare pentru Universitatea Craiova. Indiferent de forma, de poziția în clasament sau de cine s-a aflat pe banca ilfovenilor. 

E o echipă obișnuită cu munca „de jos”, care se agață de orice ca să-i facă viața grea adversarului. Mai ales când e vorba despre unul cu pretenții.


Jumătate de oră teribilă în Voluntari - Universitatea Craiova

Așa a fost și în această seară, când i-a atras de multe ori pe olteni în jocul său adesea insipid, incolor, inodor. Iar când Bănia a încercat să se „așeze” în jumătatea sa, trupa lui Ilie Poenaru s-a făcut arici în fața porții lui Fernandez.

Chiar și „centralul” Adrian Cojocaru a intrat în nota debutului modest de partidă. Gălățeanul a avut două situații cât se poate de clare de "galben", dar a sancționat numai una. L-a iertat pe Voican, pentru o talpă pe glezna lui Căpățînă, și l-a avertizat pe Bancu, în urma unui fault din spate asupra lui Dumiter.

Jocul s-a mai dezmorțit după o jumătate de oră. Ricardinho a găsit un culoar, dar șutul brazilianului s-a scurs pe lângă stâlpul din dreapta lui Popescu. Iar la poarta cealaltă, Mitriță l-a întins ca pe arc pe Fernandez (32). Prima ocazie autentică a meciului! Și ultima a primei reprize.


Când toată lumea se aștepta la mai mult, cei din teren au redus din nou turația. Craiova, departe de evoluția din confruntarea cu FC Botoșani (5-1), confirmând astfel bannerul de protest al suporterilor săi față de parcursul sinusoidal din ultimele partide: „Mai aveți multe de arătat / Până când respectul pierdut va fi recâștigat”.

Mitriță, penalty ratat la Voluntari

Partea secundă a demarat cu penalty-ul lui Mitriță. Lansat în careu, „Piticul Atomic” a căzut la contactul cu genunchiul lui Paz, iar „centralul” Cojocaru n-a ezitat. Tot cel faultat a ținut să bată lovitura de la 11 metri, însă Fernandez „l-a ghicit” și a respins spectaculos.

Apoi, jocul a „plonjat” iarăși în „no man's land”. Până-n minutul 62! Atunci când, unul după altul, Dumiter și nou intratul Markovic au mai animat într-o oarecare măsură atmosfera.

Finalul, modest. De ambele părți. Ilfovenii au căutat surpriza pe contraatac, Universitatea a rămas fără soluții la „zidul” din fața lui Fernandez. 

Vadim Rață a cerut și el un penalty, la un contact cu Screciu, neconvingător, Nemec a bifat și el o primă ocazie. Dar atât. Și tabela a rămas neschimbată.

700de spectatori au asistat la meci, număr oficial

FINAL. Voluntari - CSU Craiova 0-0

FOTO. Cele mai spectaculoase imagini de la Voluntari - Universitatea Craiova

FC Voluntari a cerut două penalty-uri

În minutul 81, FC Voluntari a cerut penalty la un duel între Rața și Screciu. Mijlocașul moldovean s-a plâns că a fost agățat în interiorul careului Universității. „Centralul” Adrian Cojocaru a considerat că este prea puțin pentru un penalty. Nici din camera VAR nu a existat o intervenție. Reluările nu au lămurit clar acțiunea.

În minutul 84 a venit rândul lui Carnat să solicite penalty. Mijlocașul Voluntariului a dat mingea pe lângă Ndong, apoi a fost busculat ușor.

Jesus Fernandez a apărat penalty-ul executat de Mitriță

În minutul 49, Alexandru Mitriță a căzut în careu, după un duel cu Paz. Contactul dintre cei doi a avut loc la nivelul genunchilor. Adrian Cojocaru nu s-a grăbit să dicteze lovitură de la 11 metri, dar în cele din urmă a arătat punctul cu var.

FOTO: Captură TV @Orange Sport 1

Mitriță a avut nevoie de intervenția echipei medicale, dar și-a asumat rolul de executant al penalty-ului. Portarul Jesus Fernandez l-a „citit” și a blocat.

FOTO: Captură TV @Orange Sport 1

Universitatea Craiova, fără șut pe poartă în primele 30 de minute 

Prima jumătate de oră a partidei de la Voluntari nu a mulțumit pe nimeni. Atmosfera a fost dezolantă, doar 400 de spectatori, iar ocaziile au lipsit. 

FC Voluntari a cadrat o singură execuție pe poarta lui Popescu, în timp ce oltenii nu l-au testat nici măcar o dată pe Jesus Fernandez. Singurul moment periculos s-a petrecut în minutul 15. Koljic a tras pe lângă dintr-o poziție ideală. Oricum, atacantul bosniac plecase din ofsaid.

FOTO: Captură TV @Orange Sport 1

Suporterii Universității Craiova continuă protestele și la Voluntari

+7 Foto
Echipele au ajuns la stadion cu o oră și jumătate înainte de ora de start

„Mai aveți multe de arătat / Până când respectul pierdut va fi recâștigat”, a fost mesajul afișat de galeria Universității înaintea disputei de la Voluntari. Oltenii protestează din cauza rezultatelor sub așteptări din prima parte a sezonului.

Voluntari - CSU Craiova. Echipele de start:

Voluntari: J. Fernandez - C. Paz, Matricardi, Armaș - R. Boboc, Ricardinho, Voican, Carnat - Rața, Nemec, Dumiter 

Rezerve: Vâlceanu - Cocian, Bozickovic, D. Florea, D. Andrei, R. Popescu, Răduț, Crepulja 

Antrenor: Ilie Poenaru 



Universitatea Craiova: I. Popescu - Căpățînă, Screciu, R. Silva, N. Bancu - Al. Crețu, Kurtic, Houri - M. Danciu, Koljic, Al. Mitriță 

Rezerve: D. Lazar - Badelj, Ndong, Al. Mateiu, Ișfan, Baiaram, Roguljic, A. Ivan, Markovic 

Antrenor: Dragoș Bon

STADION: „Anghel Iordănescu” - Voluntari

ARBITRU: Adrian Cojocaru (Galați), A1: Ferencz Tunyogi (Zalău), A2: Stelian Slabu (Brașov), Arbitru VAR: Iulian Dima (București), Arbitru AVAR: Cristina Trandafir (București)

VIDEO Dialog cu un suporter al lui FC Voluntari, înainte de meciul cu U Craiova: „Venim de la Cuvioasa Parascheva”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.