Fotbal   •   Liga 1   •   PLANURI

Clubul și-a făcut calculele și se așteaptă la profit: „Venituri de peste 5 milioane de euro”

U Cluj a realizat câteva transferuri ambițioase în acest an // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 07 octombrie 2023

Radu Constantea, președintele lui U Cluj, estimează venituri de peste 5 milioane de euro în acest sezon.

Pe plan sportiv, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a reușit să o stabilizeze pe U Cluj. „Șepcile roșii” n-au mai pierdut de 4 meciuri, 3 în campionat și unul în Cupă, și sunt pe drumul pentru a-și îndeplini obiectivul, acela de a fi printre echipele fruntașe din play-out.

La capitolul financiar, conducerea estimează că U Cluj va încheia sezonul pe plus, cu veniturile totale depășind 5 milioane de euro.

Șefii lui U Cluj estimează venituri de peste 5 milioane de euro


„Încercăm să fim stabili și din punct de vedere financiar. Încercăm să creștem bugetul în fiecare an. Este important să creștem veniturile pe toate palierele. 

În privința veniturilor de la sponsori, am crescut în acest sezon cu 22 sau 23%. Din bilete și abonamente preconizăm o creștere de 12-13%. Inclusiv venituri crescute din drepturile TV ne-ar aduce un plus la buget.

Vrem să creștem sănătos structura veniturilor, ca să putem investi în jucătorii pe care vrem să-i aducem. Sezonul acesta cred că vom avea 5,2 sau 5,3 milioane de euro cheltuieli. 

Ne-am propus să avem venituri peste nivelul cheltuielilor, dar aici vom depinde mult de veniturile din bilete”, a afirmat președintele clubului, Radu Constantea, la PrimaSport.


Acesta a defalcat veniturile clubului:

„Avem co-finanțarea de la Consiliul Local, peste două milioane de euro din contracte de sponsorizare și o proiecție de venituri din zona de bilete și abonamente de 700.000 spre 800.000 de euro. Iar în funcție de locul pe care ne vom clasa, vom ști și veniturile finale din drepturile TV.

De când am început acest proiect, nu am depășit niciodată 28-29% ca pondere de venituri din fonduri publice”.

Play-off în 2025

Referitor la obiectivul pe plan sportiv, Constantea a precizat:

„La începutul sezonului ne-am propus locurile 7-9, ăsta este obiectivul în continuare. 

Vrem să păstrăm structura actuală a lotului, să-l îmbunătățim în următoarele perioade de transferuri, în iarnă și în vară, iar în sezonul următor să ne propunem play-off-ul, mai ales că vom avea un plus de omogenitate și un plus în ceea ce înseamnă stabilitatea la nivelul băncii tehnice”.

11este locul pe care-l ocupă momentan U Cluj în SuperLigă, cu 12 puncte acumulate în 11 etape

Radu Constantea, președintele lui U Cluj // sursă foto: captură PrimaSport

Tot din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.