Daniel Boloca (24 de ani), integralist în meciul cu Lecce (1-1) de ieri, mai poate fi chemat sub „tricolor” de selecționerul Edi Iordănescu la ultimele două meciuri din preliminariile Euro 2024, deși ultima declarație a fost că renunță la naționala României. „A pierdut câteva mingi riscante. Dar a avut meritul de a nu renunța”, a scris Gazzetta dello Sport.
Nu s-au închis definitiv porțile echipei naționale a României pentru Daniel Boloca. Anticipările presei italiene nu s-au confirmat, iar mijocașul lui Sassuolo nu a primit convocarea din partea noului selecționer Luciano Spalletti, în perspectiva „dublei" pe care campioana Europei o va disputa cu Malta și cu Anglia, pe 14 și 17 octombrie, în preliminariile Euro 2024.
Revine Boloca asupra deciziei?
Internaționalul cu doar 7 minute jucate, spre finalul partidei amicale cu Slovenia din toamna lui 2022, scor 1-2, s-a supărat fiindcă se aștepta să fie folosit mai mult, să fie verificat cu ocazia acelor amicale.
Până la proxima acțiune a „tricolorilor", "dubla" cu Israel și Elveția, Boloca se poate răzgândi, răspunzând prezent la următoarea convocare a lui Iordănescu, de pe 18 și 21 noiembrie. Până atunci însă, Daniel evoluează constant și bine în Serie A la squadra neroverde, care aseară a remizat la Lecce (1-1), într-un nou meci ca integralist.
Boloca a primit note între 5,5 și 6
Mijlocașul central adus de la Frosinone în vară cu 10 milioane de euro a fost, în general, apreciat pentru cele 90 de minute bifate. „A luat un cartonaș galben după puțin mai mult de 40 de secunde și a trebuit să gestioneze dinamismul său. A crescut odată cu trecera minutelor", a comentat agenția Tuttomercatoweb.com, care l-a notat cu 6, în media echipei.
Nota 6+ a primit-o din partea lui „Canale Sassuolo", care l-a caracteriZat astfel: „Arbitrul Sacchi i-a vânturat sub nas un «galben», ce putea să-i influențeze evoluția pentru tot restul meciului. Dar el a reușit să gestioneze situația cu un stil de veteran.
După pauză, i-a scăzut luciditatea și a pierdut câteva baloane prea mult". La Gazzetta dello Sport a fost un pic mai severă și mai laconică, acordându-i doar 5,5: "Avertizat după 44 de secunde, Boloca a pierdut câteva mingi riscante. Însă el a avut meritul de a nu renunța niciodată la luptă!".
{{text}}