Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ce pregătesc dinamoviștii la Dinamo – CFR Cluj » Moment special în memoria lui Cătălin Hîldan

Articol de Sergiu Alexandru, Andrei Petrescu   —  sâmbătă, 07 octombrie 2023

La meciul cu CFR Cluj, Dinamo îl va omagia pe Cătălin Hîldan.

  • Dinamo – CFR Cluj se joacă duminică, de la 21:30. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport, OrangeSport și DigiSport

Pe 5 octombrie, dinamoviștii au comemorat 23 de ani de la decesul lui Cătălin Hîldan, iar la partida de duminică îl vor omagia pe „Unicul Căpitan”.

Ce pregătesc dinamoviștii la Dinamo – CFR Cluj


Din informațiil GSP.ro, aproximativ 8.000 de bilete au fost vândute, iar dinamoviștii se așteaptă la 10.000 de suporteri în tribune.

Suporterii vor pregăti o coregrafie specială, iar în minutul 74, minutul în care Cătălin Hîldan a murit, se va opri partida pentru ca fanii și jucătorii să aplaude în memoria lui.

În plus, pe tabela va rula un videoclip emoționant, cu imagini cu Cătălin. Iar la acest meci, Dinamo va juca pentru prima dată în acest sezon într-un echipament negru.

23 de ani de la decesul lui Cătălin Hîldan


Pentru fotbalul românesc şi mai ales pentru fanii dinamovişti, 5 octombrie este una dintre cele mai triste amintiri. Este ziua în care, în 2000, Cătălin Hîldan a decedat pe teren. În minutul 74 al meciului amical dintre SN Olteniţa - Dinamo, Hîldan, care avea 24 de ani, a suferit un accident vascular cerebral, decesul fiind constatat de medicii de la spitalul din Olteniţa. 

De atunci, Dinamo a decis retragerea tricoului cu numărul 11, iar fanii din Peluza Cătălin Hîldan cântă la fiecare meci în memoria „Unicului Căpitan".

Născut pe 3 februarie 1976, Hîldan a debutat la Dinamo în 1994 și a bifat 138 de meciuri pentru echipa alb-roșie. Fostul mijlocaș defensiv a avut și 8 convocări pe echipa națională, pentru care a marcat un gol.

VIDEO Ce a declarat Hakim Abdallah înainte de Dinamo - CFR

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.