Fostul mare atacant al Universității Craiova, Rodion Cămătaru (65 de ani), a comentat readucerea lui Marius Croitoru (43 de ani) pe banca celor de la FCU Craiova.
Marius Croitoru a plecat de la FC Botoșani la mijlocul lunii august și a revenit în Superliga după aproape două luni, fiind numit pe banca lui FCU Craiova, formație pe care a mai pregătit-o în perioada iunie 2022 - octombrie 2022.
Mutarea l-a surprins pe Rodion Cămătaru, fostul mare atacant al Universității Craiova. Fostul atacant al juveților crede că această numire a lui Croitoru pe banca lui FCU Craiova este un lucru care îi ajută reciproc atât pe Adrian Mititelu, patronul oltenilor, cel care vrea ca echipa să se califice în play-off, cât și antrenorului, care nu își dorește să iasă din circuit.
Rodion Cămătaru, surprins de readucerea lui Marius Croitoru la FCU Craiova
„Mă surprinde că Mititelu îl recheamă pe Croitoru. Probabil au nevoie reciproc unul de celălalt. Croitoru nu vrea să iasă din circuit, dacă faci pauză, te uită lumea, iar Mititelu nu cred că se mai mulțumește cu play-out-ul.
Altfel nu avea mari probleme, e pe locul 9, nu merge la retrogradare. Croitoru a plecat în primul mandat pentru că are ideile lui, el vrea posesie, joc combinativ, dar îți trebuie jucători pentru așa ceva”, a declarat Rodion Cămătaru, potrivit iamsport.
În primul mandat pe banca celor de la FCU Craiova, Marius Croitoru a adunat 14 partide. A avut un bilanț de 5 victorii, 3 egaluri și 6 înfrângeri.
{{text}}