Fotbal   •   Liga 1   •   Oțelul - Farul 0-1

Cum a rezumat Dorinel Munteanu faza decisivă din meciul cu Farul și ce spune despre scandalul cu soția lui și sigla Oțelului

FOTO: Facebook @SCOtelulGalati

Articol de Adrian Jitea   —  duminică, 08 octombrie 2023

Dorinel Munteanu (55 de ani), antrenorul Oțelului, a concluzionat că eșecul cu Farul, scor 0-1, a apărut din cauza unui „gol stupid”. 

Hagi a întrerupt seria de 10 partide fără eșec a Oțelului. Dorinel Munteanu crede că norocul a fost de partea campioanei.

Dorinel Munteanu, după Oțelul - Farul 0-1

„Un joc foarte echilibrat, care s-a decis printr-un gol stupid. Desfășurarea jocului a fost alta. Am avut ocaziile mai mari. Azi, șansa a fost de partea Farului. I-am lăsat să ne domine, dar fără să fie periculoși la poarta noastră.


Am avut ocazie la 0-0. Dacă marca Fatai, cred că altul era rezultatul. E bine. Azi nu am fost mulțumit de toți străinii. Trebuie să mai discut cu ei. Trebuie să mă ajute, nu să trag eu de ei”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit Orange Sport

Dorinel Munteanu a comentat revederea cu Gică Hagi: „Nu putem să avem decât cuvinte frumoase. Rămân doar momentele frumoase, unele care nu se pot uita niciodată”.

Dorinel Munteanu, despre scandalul cu sigla Oțelului

La Galați nu a fost liniște înaintea meciului cu Farul. Un subiect sensibil a căpătat proporții în ultimele două zile, faptul că soția antrenorului Dorinel Munteanu, Paulina Mihailopol, ar încerca să înregistreze în nume personal sigla clubului la OSIM, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Dorinel Munteanu a comentat situația. 


M-au deranjat că au venit în această zi. Sunt oameni slabi, care au făcut multe greșeli. Vom dezbate în zilele următoare. Eu mai puțin. Vor vorbi cifrele. Vom vedea cine va avea dreptate. Nu mă așteptam la niște persoane care își alocă niște merite. Dacă vă uitați pe cifre, sunt dezastruoase. 



Soția mea este care s-a ocupat de partea de contabilitate. Orice s-a pus în discuție, se va dovedi. Nu cred că poate spune cineva, de când a preluat echipa Dorinel, împreună cu soția pe partea de contabilitate, că nu merge bine. Vom dovedi

- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul 

Citește și alte știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.