Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21

Daniel Pancu prefațează „dubla” cu Armenia și Finlanda: „Vrem 6 puncte, dar armenii sunt periculoși”

Daniel Pancu

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 09 octombrie 2023

Daniel Pancu (46 de ani), selecționerul echipei naționale U21, a prefațat următoarea acțiune a reprezentativei de tineret, care în această lună le va înfrunta pe Armenia (13 octombrie), respectiv Finlanda (17 octombrie) în preliminariile pentru Campionatul European din 2025. 

Selecționata U21 a României a început campania de calificare cu o înfrângere, 2-3 în Albania, dar speră să obțină 6 puncte din „dubla” din această lună, în care va juca ambele meciuri pe teren propriu: cu Armenia în București, pe stadionul din Giulești, cu Finlanda la Sibiu.  

Selecționerul Daniel Pancu a transmis că țintește toate punctele puse în joc, care i-ar readuce pe „tricolori” în joc într-o grupă pe care Pancu o consideră extrem de echilibrată. Armenia, Finlanda, Albania, Elveția și Muntenegru mai fac parte din grupa E.

Daniel Pancu, înainte de meciurile României cu Armenia și Finlanda: „Trebuie să scoatem 6 puncte”


„Sunt două meciuri foarte importante. Ținând cont că am pierdut o șansă mare de a pleca cu 3 echipe din deplasarea grea din Albania, cu o echipă bună, această dublă ne obligă să obținem maximum, 6 puncte. 

Suntem la început, drumul e lung, mai sunt foarte multe puncte puse în joc, dar trebuie să scoatem maximum din dubla asta, pentru că jucăm acasă.

Nu prea fac diferențe între adversari. Sigur, individual Albania are jucători de valoare, este mai bună decât Armenia în zona de atac. În schimb, Armenia acționează mai bine colectiv. Cel puțin ultimul joc, cu Muntenegru, l-au pierdut nemeritat, au avut foarte multe șanse.

Armenia este o echipă periculoasă, cu jucători tehnici, care aleargă foarte mult. Va trebui să fim foarte, foarte concentrați și atenți pe toată durata jocului.


Chiar dacă avem și noi probleme, acum mi-am făcut o imagine despre grupă. Este foarte echilibrată, orice echipă poate termina ori pe locul 2, ori pe 6. Dacă nu vom repeta greșelile de la primul joc, dacă vom menține starea bună de spirit și vom avea șansa de partea noastră, cu siguranță ne putem califica”, a spus Pancu într-un interviu acordat FRF TV.

Selecționerul a admis că perioada care a urmat debutului său la națională, înfrângerea cu Albania, a fost dificilă:

„A fost o perioadă foarte grea, dar trece. Dacă jucătorii au ocazia la fiecare 3 zile să-și ia porția de satisfacție, pentru că au avut victorii de atunci, la antrenori este mai greu, pentru că am avut un singur meci”.

Ce a mai declarat Daniel Pancu:

  • „Sper să ne poarte noroc Giuleștiul, va fi prima dată când stau pe bancă pe acest stadion nou. Lăsând la o parte turneele finale din 2023 și 1998, istoria ne spune că echipa U21 nu a avut parte de un public numeros la jocurile din Capitală. Ne-am dori cu toții ca tradiția să se schimbe acum, pe Giulești.
  • Principiile mele? Eu vorbesc întotdeauna despre muncă, seriozitate, disciplină. Îmi place ca echipa mea, chiar dacă nu am mult timp la dispoziție aici, să aibă ocazii și să marcheze. Sigur, trebuie să existe echilibru, antrenăm și faza defensivă.
  • Pentru orice jucător, la orice nivel, convocarea ar trebui să reprezinte un prilej de mare bucurie. Să fii la nivelul tău de vârstă printre cei mai buni 23-25 de jucători ar trebui să fie un sentiment de bucurie, de mândrie, să faci absolut totul ca să respecți tricoul echipei naționale și să dai tot ce ai mai bun pentru a avea rezultate bune, victorii”.

Lotul României U21 pentru meciurile cu Armenia și Finlanda

  • PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj)Otto Hindrich (CFR Cluj)Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);
  • FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB)Darius Oroian (Sepsi OSK)Cristian Ignat (Mioveni)Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia)Gabriel Buta (FCU Craiova)Matei Ilie (CFR Cluj)Ștefan Ștefanovici (Poli Iași), Costin Amzăr (Dinamo);
  • MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria)Ștefan Pănoiu (Rapid), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej)Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj)Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);
  • ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța)Filip Ilie (Universitatea Cluj)Rareș Burnete (Lecce / Italia).

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.