Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI

Ce se întâmplă cu cel mai important jucător al ieșenilor: „Brațul i-a fost imobilizat și a plecat în țara natală”

Ce se întâmplă cu cel mai important jucător al ieșenilor: „Brațul i-a fost imobilizat și a plecat în țara natală”

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 09 octombrie 2023

Nicolas Samayoa, 28 de ani, căpitanul ieșenilor, nu are fractură, dar staff-ul medical al lui Poli i-a imobilizat brațul pentru două săptămâni. Stoperul a plecat, totuși, la acțiunea naționalei sale, Guatemala

A sosit în această vară în Liga 1, a preluat banderola de căpitan și este unul dintre fundașii centrali care au lăsat o impresie pozitivă în prima parte a sezonului.

Fotbalistul ar fi vrut să joace cu entorsă la cotul stâng!

Nicolas Samayoa, 28 de ani, este liderul din teren al lui Poli Iași și un stoper cu profil de luptător. Căpitanul moldovenilor s-a accidentat în Grant, la meciul cu Rapid (2-3), a căzut pe mână în urma unui duel aerian, în minutul 62.


În timp ce medicii celor de la Poli Iași făceau semne că trebuie schimbat, fundașul, deși vizibil afectat, făcea semne că poate continua. De pe bancă s-a decis schimbarea jucătorului, care ulterior a fost dus la spital pentru mai multe investigații.

5echipe și-a trecut Nicolas în palmares: FGCU Eagles, New England, Las Vegas, Comunicaciones și Poli Iași

Nicolas Samayoa a primit, totuși, o veste bună: nu are fractură!

Concluzia a fost oferită în week-end, medicii i-au stabilit diagnosticul lui Samayoa. O veste bună și una mai puțin bună. În urma investigațiilor medicale la care a fost supus după accidentarea din meciul din Giuleşti, s-a infirmat suspiciunea inițială de fractură. Totuși, staff-ul medical al alb-albaștrilor a transmis că Nico are doar o entorsă de cot stâng și o suspiciune de leziune musculară.


”Brațul i-a fost imobilizat pentru două săptămâni, urmând ca peste 10 zile să repete examenul RMN. Nicolas Samayoa a plecat duminică spre țara natală, unde a fost convocat pentru meciurile primei reprezentative și va fi consultat de specialişti din Guatemala”, au transmis oficialii ieșeni.

Guatemala are stabilite două meciuri în deplasare, cu Trinidad Tobago și cu Panama, în CONCACAF Nations League

Leo Grozavu speră să-l aibă apt pe Nicolas cât mai repede posibil, mai ales că a devenit un fotbalist esențial pentru nou-promovată.

8meciuri a adunat Samayoa în tricoul ieșenilor

15selecții și un gol a adunat stoperul ieșenilor pentru naționala Guatemalei

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.