Liga 2

„A făcut multe pentru oraș, sperăm să-l găsească nevinovat!” » Primarul reținut pentru corupție, apărat de căpitanul clubului de care voia să se dezică: „Dacă n-ar fi fost dânsul...”

Ion Georgescu (în dreapta), alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, colegul său de partid / Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu  —  luni, 09 octombrie 2023

În interviul acordat luni pentru GSP.ro, căpitanul lui CS Mioveni, Dănuț Șerbănică, a fost chestionat și pe marginea reținerii primarului Ion Georgescu, omul care a fost implicat în permanență în viața echipei, inclusiv prin unele afirmații extreme sau amenințări cu retragerea sprijinului oferit de municipalitate

„Cum ați primit vestea reținerii primarului? V-a afectat la nivel de vestiar?”, l-a întrebat Gazeta pe liderul galben-verzilor, aflați pe locul 4 în liga secundă după primele nouă runde. Fotbalistul s-a solidarizat cu edilul acuzat de trafic de influență și reținut pentru 30 de zile. 

Dacă nu ar fi fost dânsul, nu cred că echipa de fotbal din Mioveni mai exista. A făcut multe pentru acest oraș și sperăm să fie găsit nevinovat”, a afirmat Șerbănică, în dialog cu GSP.ro. 

În vara acestui an, Georgescu anunța că nu se va mai ocupa de club, fiind dezamăgit de criticile publice primite de-a lungul timpului. 

DNA l-a arestat preventiv pe Ion Georgescu pentru 30 de zile 

Ion Georgescu (63 de ani), primarul orașului Mioveni și omul care a susținut-o financiar pe CS Mioveni, a fost reținut miercuri seara de procurorii DNA. Ulterior, a fost dispusă reținerea acestuia pentru 30 de zile. 

Ion Georgescu a fost prins în flagrant, în sediul Primăriei, când restituia 10.000 de euro, primiți pentru a rezolva o angajare la spitalul din Mioveni. Potrivit Libertatea, el a cerut 30.000 de euro pentru a angaja pe cineva la spitalul din oraș. Pentru că nu a reușit, edilul PSD a restituit avansul de 10.000 de euro, moment în care a fost prins în flagrant de procurori.

Ion Georgescu, în stânga

Primar în Mioveni din 2006, între timp suspendat din funcție, Ion Georgescu a alocat fonduri publice pentru echipa de fotbal CS Mioveni până la retrogradarea din sezonul trecut. Apoi, a anunțat că primăria nu se mai implică financiar la club, deși Consiliul Local continuă să îl finanțeze.

Vinerea trecută, Georgescu a fost reținut pentru trafic de influență. Mai jos, decizia instanței: 

„În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti.

În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Citește și alte știri din Liga 2: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.