Andrei Borza (17 ani), fundașul stânga al Rapidului, a fost convocat de urgență la naționala României, după accidentarea lui Mario Camora, în timpul meciului Dinamo - CFR 1-1.
- Belarus - România are loc pe 12 octombrie, de la ora 21:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Antena 1
- România - Andorra se joacă pe 15 octombrie, de la 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima TV
Borza a fost luat direct din cantonamentul naționalei de tineret, acolo unde fusese convocat de Daniel Pancu pentru meciurile cu Armenia (13 octombrie) și Finlanda (17 octombrie).
Andrei Borza: „Debutul perfect ar fi cu gol”
Borza, aflat la prima convocare, a oferit și o primă reacție, aflat în mașină în drum spre Mogoșoaia. El era la Buftea, alături de lotul de tineret.
„E un sentiment plăcut să fiu ales printre cei 26 de jucători. A fost o bucurie, m-a sunat toată familia, sunt foarte fericit. Cadoul (n.r. - împlinește 18 ani în noiembrie) perfect ar fi debutul. Debutul perfect ar fi cu gol și calificare”, a declarat Borza, pentru FRF TV.
La naționala de seniori, Borza va fi varianta de rezervă pentru Nicușor Bancu, titularul de drept al postului de fundaș stânga.
Echipa probabilă a României pentru meciul cu Belarus:
H. Moldovan - Rațiu, A. Burcă, R. Drăgușin, Bancu - R. Marin, Screciu - Moruțan, N. Stanciu, Man - Alibec
Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra
- PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0); - FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Andrei Borza* (FC Rapid 1923, 0/0); - MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0); - ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
* Andrei Borza a fost convocat în urma accidentării lui Mario Camora
{{text}}