Nenorocirea din Israel a amânat meciul lor cu Elveția, iar noi suntem în grupă cu ei. Prilej să ne etalăm strămoșeștile simptome de scenarită
Putea să se joace Israel-Elveția joi, 12 octombrie, în bătaia obuzelor? Clar că nu, nici nu se pune problema! Când mor peste 1.000 de oameni în mai puțin de două zile, numai la fotbal nu te mai gândești.
Revistă de front
Un fost jucător israelian a fost ucis. Altul încă activ, a fost mutilat, a rămas fără picioare. Chiar și familia lui Yossi Benayoun, fostul star al lui Liverpool, acum înalt oficial al fotbalului israelian, are și ea de suferit.
Pe Arena Națională, înaintea meciului cu Dinamo, Ziv Morgan, fundașul împrumutat de CFR de la Kiryat Shmona se roagă și se gândește acasă. Unde probabil că nu mai poate să meargă în această pauză cometițională, pentru că din Israel doar se ieșe, nu se și intră. Probabil că nici reprezentativa Elveției, și să vrea, n-ar fi putut ajunge la Tel Aviv pentru meciul de joi.
Nu se joacă fotbal în război!
Nu mai e conflict armat, nu mai sunt atacuri Hamas sau Hezbollah, e război în toată regula, declarat de statul Israel. Toate competițiile sportive din țară au fost suspendate pentru cel puțin două săptămâni.
Așa stând lucrurile, nici meciul Israelului cu Kosovo, programat în deplasare duminica viitoare, nu are cum să se dispute, chiar dacă toți jucătorii israelieni, inclusiv cei din campionatul intern, ar fi mers undeva în străinătate să se pregătească. Nu-ți stă mintea la fotbal când știi că la tine acasă e ce e, că ai tăi sunt acolo și li se poate întâmpla oricând orice.
Să nu-l păcălească Yanke pe Tache!
Bun, și noi, partenerii de grupă ai Israelului (adversarii, ca să fim corecți cu noi înșine până la capăt), ce vină avem? Că, vezi Doamne, Israelul o să-și amâne meciurile acestea două și o să le joace după ce ne terminăm noi treburile din grupă. Și vor ști ce-au de făcut ca să se califice în dauna noastră.
Din Take, Yanke și Cadâr, noi ne gândim doar la sângele evreiesc al lui Yanke. Și ne trec prin minte bancurile cu Ițic și Ștrul, fără să ne putem alunga gândul vinovăției. Rețelele de socializare au mai mulți editorialiști decât instituțiile de presă, dar au apărut și ceva îngrijorări oficiale pe acest subiect, inclusiv din zone federale.
Și noi avem niște avantaje
Se spune deja (din jenă nu citez autorul acestor gânduri, și nici sursa) că UEFA ar trebui să intervină, să amâne și meciurile noastre până când Israelul va putea juca, pentru a se reinstaura egalitatea de șanse în grupa I. În decembrie, la primăvară sau altădată, nu contează, dar să nu cumva să aibă Yanke posibilitatea de a fi mai șmecher decât Tache.
Nu ne gândim că dacă va fi să jucăm cu Israelul conform programului initial, adică la 18 noiembrie, o vom face în altă parte, nu la ei acasă, ceea ce ar fi pentru noi un avantaj. După cum tot un avantaj este să întâlnim joi Belarusul nu la Minsk, ci la Budapesta, fără spectatori.
Moartea și artimetica grupei
Hai să ne vedem de Belarusul nostru, de Andorra noastră, să ne luăm punctele, să avem grijă de noi și să îndreptăm un gând bun către năpăstuiții de-acolo, care mor fără să aibă vreo vină!
Dacă putem să ajutăm cu ceva, s-o facem, dacă nu, să fim smeriți și decenți în fața acestei nenorociri. Nu e vorba de musulmani, de evrei sau de altceva. E vorba de oameni, mai importanți decât socotelile meschine ale aritmeticii grupei I.
{{text}}