Un fotbalist pentru care Gigi Becali a insistat mereu că trebuie să joace, lucru care s-a și întâmplat, e în pericol să-și piardă locul în primul „11" de la FCSB. E vorba despre fundașul francez Joyskim Dawa (27 de ani), cu care inclusiv patronul roș-albaștrilor și-ar fi pierdut răbdarea.
Motivul pentru care Becali nu mai e dispus să treacă peste sfaturile staff-ului tehnic, care dorește un cuplu de fundași centrali din care să nu facă parte camerunezul, sunt prestațiile extrem de slabe pe care Dawa le-a avut în ultima perioadă:
Gigi Becali îl scoate pe Dawa din echipa de start de la FCSB
- FCSB a pierdut două puncte din cauza lui la meciul de la Sibiu, cu Hermannstadt, când a fost eliminat încă din minutul 60, pentru o eroare la care gazdele au și beneficiat de un penalty, pe care l-au transformat și din care s-a stabilit scorul final, 2-2.
- A fost unul dintre cei mai slabi în meciul cu U Cluj, când, în prima repriză, în ciuda golului marcat, unul extrem de norocos, a fost vinovat la reușita lui Nistor, procedeul său de a se apăra, cu genunchiul pus în pământ, determinându-l pe Basarab Panduru să spună: "Așa ceva nu prea am mai văzut, doar la box, când unul dintre sportivi primește o lovitură la ficat și pune genunchiul în podea". La acel meci, Dawa a și fost scos la pauză, lucru care i s-a întâmplat foarte rar de când a venit la FCSB, vara lui 2022.
- A jucat extrem de slab și în deplasarea de la Botoșani, în ultimul meci disputat de FCSB, când a comis iarăși erori majore, dar din care gazdele nu au reușit să marcheze.
După pauza din campionat, pentru meciurile echipelor naționale, e foarte posibil ca Dawa să piardă tricoul de titular.
Mai ales că, spre deosebire de alte perioade, acum, cuplul de antrenori Charalambous - Pintilii are variante la dispoziție: Haruț, care a avut prestații apreciate în debutul sezonului, Chiricheș, care va fi apt începând cu finalul lunii, dar și Lixandru, care deși postul său de bază e cel de mijlocaș central, s-a descurcat foarte bine și în rolul de stoper.
Randamentul foarte slab al lui Dawa din ultimele jocuri a fost cauzat și de faptul că a fost pus să joace stoper stânga, poziție în care nu se simte deloc confortabil.
Cum noul favorit al lui Becali e Ngezana și cum Chiricheș își va relua locul în centrul defensivei, cel mai probabil acesta va fi cuplul de stoperi începând din luna noiembrie.
35 de meciuria disputat Dawa în sezonul trecut în campionat, dintre care 33 au fost din postura de titular
Cum va putea arăta FCSB cu toți jucătorii valizi: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Chiricheș, Radunovici - Djokovici, Șut, Olaru - Al. Băluță, Compagno, Fl. Coman
Cum arată echipa rezervelor: A. Vlad - Pantea, Dawa, Haruț, Cr. Ganea - Lixandru, Gogescu, Ov. Popescu - Radaslavescu, Miculescu, Oct. Popescu
{{text}}