Liga 1

Dorin Rotariu, direct în TOP 3 salarii la FCSB! » Gigi Becali a dezvăluit suma

Articol de Dan Udrea  —  marţi, 10 octombrie 2023

Dorin Rotariu (28 de ani) a semnat azi cu FCSB și va intra direct în topul celor mai bine plătiți jucători ai roș-albaștrilor.

Nemulțumit de Tavi Popescu și David Miculescu, Gigi Becali l-a adus pe Dorin Rotariu, care era liber de contract din august. Iar pentru a-l convinge, patronul FCSB i-a promis un salariu de top.

Dorin Rotariu, direct în topul salariilor de la FCSB

„Rotariu a semnat deja. Este la antrenamente. A semnat pe un an plus doi ani, opțiunea clubului”, a spus Gigi Becali pentru digisport.ro, care a dezvăluit și câ va câștiga fostul jucător al lui Dinamo: „Va avea un salariu de 20.000 de euro pe lună”.

Ceea ce înseamnă că Dorin Rotariu va fi al treilea cel mai bine plătit de la FCSB. Cu 240.000 de euro pe an, Roti va fi la egalitate cu alți doi jucători aduși în această vară, Damjan Djokovic și Alexandru Băluță.

Topul salariilor e condus de fundașul Vlad Chiricheș (33 de ani), care ia 400.000 de euro pe an. Internaționalul este urmat de Florinel Coman, care ia 360.000 de euro pe an.

Topul salariilor la FCSB: 

  1. Vlad Chiricheș - 400.000 de euro pe an
  2. Florinel Coman - 360.000 de euro pe an
  3. Dorin Rotariu, Damjan Djokovic, Alexandru Băluță, Darius Olaru - 240.000 de euro pe an
  4. Andrea Compagno - 180.000 de euro pe an
  5. Siyabonga Ngezana - 162.000 de euro pe an
  6. Cristi Ganea, Adrian Șut - 145.000 de euro pe an
  7. Risto Radunovic - 130.000 de euro pe an

Ce înseamnă pentru FCSB salariul pe un an al lui Dorin Rotariu

  • 10% din suma pe care clubul o va încasa în acest sezon din drepturile TV, în jur de 2,4 milioane de euro
  • aproape jumătate din bonusul cu care FCSB s-a ales de pe urma participării în actuala ediție din Conference League, va primi 550.000 de euro
  • 2,5% din datoria pe care clubul o raporta, la 31 decembrie anul trecut, față de propriul patron: peste 9,3 milioane de euro
  • costurile de închiriere și organizare la 5 meciuri disputate pe Arena Națională, unde pentru un joc efortul financiar e de în jur de 45.000-50.000 euro
  • 35% din tot bugetul salarial cu Centrul de Copii și Juniori pe anul 2022

VIDEO Gigi Becali îl atacă pe Cristi Balaj: „Dă declarații șmecherești, viclene, exact ca atunci când era arbitru. E tralala!”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.