Dinamo ar fi dorit să îl transfere pe Dorin Rotariu, 28 de ani, l-a chestionat pe unchiul fotbalistului, Iosif Rotariu, dacă jucătorul ar fi interesat de mutare, dar răspunsul nu a mai sosit. Oricum, echipa lui Ovidiu Burcă nu se putea apropia de pretențiile atacantului căruia Gigi Becali îi va plăti un salariu de 20.000 de euro pe lună, unul dintre cele mai mari din România. Media salariilor roș-albilor este la un sfert din cât va câștiga Roti lunar la FCSB!
Dorin Rotariu la FCSB este mutarea zilei în fotbalul românesc. Gigi Becali l-a transferat pe vârful de 28 de ani, iar bănățeanul a devenit al 20-lea fotbalistul care va evolua în roșu și albastru după ce a purtat tricoul cu ”câinii roșii” pe piept.
Motivul pentru care Dorin Rotariu a ales-o pe FCSB
Luna trecută, când a fost întrebat despre un eventual interes al lui Dinamo pentru Rotariu, care tocmai se despărțise de Ludogorets Razgrad, Ovidiu Burcă a parat:
Știți foarte bine, avem niște limitări. Varianta Dorin Rotariu a apărut un pic târziu pentru noi. În momentul în care am început să transferăm, avem o limitare de buget. Facem lucrurile destul de devreme. E un jucător interesant, un jucător bun pentru campionatul României. Nu contează ce mi-aș dori eu ca antrenor, contează ceea ce putem să transferăm. Vom vedea, nu știu!
Mai aproape de a-și asigura serviciile lui Dorin Rotariu a fost UTA, prin antrenorul Mircea Rednic, care a lucrat cu internaționalul român la Dinamo. „Nu va merge la Dinamo, mai degrabă mi-a promis că vine la Arad dacă nu-și găsește afară”, a reacționat „Puriul”.
Dinamo a întrebat și atât. Răspunsul lui Roti n-a mai sosit!
Dinamoviștii nu au dorit să comenteze oficial pe seama transferului lui Roti la FCSB. Reprezentanții ”câinilor” au luat legătura cu Iosif Rotariu, fostul internațional al României, în urmă cu o lună, iar fostul mijlocaș urma să ia legătura cu Dorin și să-l înștiințeze de interesul fostului său club, urmând ca Roti să dea un semnal dacă ar fi interesat de Dinamo.
În urmă cu patru săptămâni, Dorin căuta un club în străinătate, era angajat în diverse convorbiri, nu a revenit niciun moment cu vreun răspuns pentru oficialii clubului ”câinilor”.
Lucas e cel mai bine plătit dinamovist: 8.000 de euro/lună
În cele din urmă, Dorin Rotariu a semnat azi cu FCSB, iar Gigi Becali a declarat public că i-a pus la dispoziție jucătorului un salariu lunar de 20.000 de euro. Unul dintre cele mai mari din România, de altfel. Din punct de vedere financiar, Dinamo nici nu ar fi putut intra în competiție cu FCSB pentru a-și asigura serviciile lui Rotariu.
Conform informațiilor GSP.ro, cel mai mare salariu în „haită” îl are brazilianul Lucas Alves, 31 de ani, fundaș central cu experiență, atât în campionatele europene, precum Elveția, Portugalia și Grecia, dar și în țările arabe. Lucas câștigă 8.000 de euro pe lună, în condițiile în care a lăsat de la el la preț, având contracte mult mai avantajoase în cariera sa.
Totodată, conform informațiilor GSP, media salariilor dinamoviștilor este de aproximativ 5.000 de euro. „Nu puteam să intrăm în licitație, niciodată”, au transmis dinamoviștii. Clubul este în insolvență și are limitări financiare, nu poate oferi nici sume de transfer, nici bonusuri mari la semnătură.
30 de goluriși 21 de pase decisive a reușit Rotariu la Dinamo (2013-2016)
{{text}}