Claudiu Keșeru se retrage! La aproape 37 de ani, pe care-i va împlini în decembrie, unul dintre cei mai importanți atacanți români din ultimul deceniu pare să-și fi luat definitiv adio de la cariera de fotbalist.
Pus pe liber de UTA în această vară, Keșeru nu și-a mai găsit echipă, chiar dacă presa din Italia scria că se află în vizorul unei formații din Serie C. Aflat la „apus” de carieră, după câțiva ani mai degrabă neconvingători, Claudiu a luat decizia deloc ușor de gestionat de a-și „agăța ghetele în cui”.
Au urmat o perioadă dificilă pentru Keșeru, care a trebuit să-și înfrunte „demonii” interiori și senzația de anxietate pe care o avea după luarea deciziei. Fostul atacant de la FCSB sau Ludogorets spune că a mers inclusiv la un psiholog pentru „a accepta mai ușor tranziția”.
Claudiu Keșeru: „Am mers și la psiholog pentru a accepta tranziția”
„Am avut o perioadă agitată în ultimul timp și am preferat să mă retrag din lumina reflectoarelor, să-mi găsesc liniștea.
La început nu-mi găseam locul, dar, cam de o lună, parcă m-am mai adaptat. Am și mers la psiholog pentru a accepta tranziția. După 22 de ani, să schimbi total modul de viața... e greu!
Îmi doresc să rămân în fenomen, fac școala de antrenori. Încă nu mi-am stabilit prioritățile, am terminat și managementul. Văd puțin din ambele, fără să mi se creioneze drumul”, a spus Keșeru, într-un interviu pentru PRO TV.
De-a lungul carierei, Keșeru a jucat la FC Bihor, Libourne, Bastia, Al Gharafa, Ludogorets, Tours FC, FCSB, Nantes, Angers și UTA. Are 268 de goluri la nivel de club, în 629 de meciuri. Claudiu a bifat și 47 de partide pentru naționala României, pentru care a înscris de 13 ori.
4 milioane de euroera cota de piață a lui Claudiu Keșeru în momentul în care a ajuns la Ludogorets (decembrie 2015). În prezent e cotat la 300 de mii de euro și încă mai e sub contract cu UTA Arad, dar nu mai intră în planurile antrenorului Mircea Rednic
Claudiu Keșeru, recunoscător pe vecie Bulgariei: „Acolo m-am simțit cel mai bine”
Într-un interviu acordat vara aceasta Gazetei, Keșeru recunoștea că Bulgaria i-a oferit cele mai mari satisfacții din carieră, acela fiind locul unde a câștigat cele mai multe trofee.
„Dacă nu era Ludogorets, campionatul Bulgariei nu exista și nu avea niciodată coeficientul de acum. Bulgaria nu mai avusese echipe prin grupele Ligii de vreo 20 de ani, apoi a venit Ludogorets cu aproape zece calificări în grupele europene! La infrastructură stăm mult mai bine decât ei, dar multe echipe din România, Moldova sau chiar Ucraina nu au condițiile lui Ludogorets.
Cel mai bine m-am simțit în Bulgaria, din moment ce am stat cel mai mult acolo.
I-am analizat foarte bine când am jucat cu FCSB în acel play-off de Champions League și am observat că exact profilul meu de jucător le lipsea. De șase ori campion, de trei ori câștigător al Supercupei, de trei ori golgheter, de trei ori cel mai bun jucător străin, o dată cel mai bun jucător al campionatului... Clar m-am simțit cel mai bine în Bulgaria!
{{text}}