Pe 26 noiembrie 2019, Eden Hazard pășea pe Santiago Bernabeu ca să facă un al treilea meci mare la rând. După ce în vară venise cu kilograme în plus la Madrid, în toamnă forma sa a crescut constant. La început de noiembrie a prins două meciuri bune, ca la Chelsea, iar Zidane i-a dat încredere. A început cu el în fața lui PSG.
În minutul 17, Eden a luat o minge, l-a învârtit pe Marquinhos, s-a lepădat de colegul de națională Meunier, i-a dat mingea printre picioare arbitrului Arturo Diaz, apoi l-a deschis pe Valverde pe partea cealaltă. Cursa acestuia pe dreapta a dus la primul gol al lui Benzema. Hazard a mai plutit pe teren aproape o oră. Până când a avut un contact ciudat cu același Meunier. Nici măcar nu a fost un tackle greu. Glezna lui Hazard a venit cumva sub cea a colegului belgian.
A încercat să se rotească cu piciorul în pământ. A ieșit din contact și a continuat să joace. Nu a părut că e ceva important, dar lovitura a fost dureroasă. Meunier spunea că "este ultimul om pe care l-aș fi lovit." Dar Hazard a ieșit în minutul 70, înlocuit de Bale. O singură dată în patru ani a mai jucat 90 de minute pentru Madrid. Și niciodată la nivelul știut.
Glezna i-a făcut probleme întreaga carieră din acea clipă. La un moment dat i-a fost inserată o plăcuță metalică în picior. Problemele musculare pornite de acolo nu s-au oprit niciodată.
Eden Hazard, Foto: Imago Images
Azi s-a oprit, însă, jucătorul. La doar 32 de ani, vârstă de maturitate în fotbalul de azi, Hazard s-a retras. "Trebuie să știi când să te oprești. Mi-am atins visul. Am jucat și m-am distrat pe numeroase terenuri din lume. Și am fost destul de norocos să am mari antrenori, manageri și fotbaliști". Nu a mai găsit echipă, nu s-a mai regăsit, nu a mai căutat gloria pe care la un moment dat ar fi meritat-o.
A primit în schimb o scrisoare de dragoste cum n-am mai văzut în lumea fotbalului. Chelsea l-a iubit și l-a înnobilat. I-a dat o bucățică de istorie și un omagiu pe viață. Iată-l, căci merită citit în întregime:
"În carne și oase, Eden Hazard a fost pur și simplu minunat de urmărit. Un fotbalist de talie mondială care ne-a dat sentimentul că era un jucător care putea face aproape orice cu o minge la picioare. Și când se afla la picioarele lui Eden, mingea era ceea ce voia el să fie.
Superputerea lui a fost să o miște cu atâta precizie, o capacitate de a se strecura prin cele mai mici spații, mica breșă din zid pe care numai el o putea observa. Apărătorii îl vedeau, dar într-o respirație, el dispărea din nou - o umbră pe care cred că au văzut-o în oglindă.
Aceasta, bănuiți, este motivul pentru care fanii Blues se îmbarcă pe linia District până la Fulham Broadway într-o sâmbătă și ajung în cartierul Podului prin străzile din jurul Fulham Road: pentru acele momente magice, acele momente Kodak, acele sclipiri de perfecțiune în miniatură.
Golul mișelesc împotriva lui Arsenal. Lovitura unică împotriva lui West Ham. Încheierea speranțelor la titlul lui Tottenham. Dubla finala Europa League. Goluri de generic pe Anfield nu o dată, ci de două ori. Acestea au fost momente definitorii, amintiri care vor continua să pâlpâie pe nesfârșite reluări în mintea noastră pentru totdeauna.
"Și așa va rămâne moștenirea Eden Hazard. În mintea noastră, pentru totdeauna. Retragere fericită, pentru unul dintre cei mai mari jucători ai lui Chelsea".
Asta înseamnă că la final de carieră Hazard are 14 trofee, 761 de meciuri, 201 goluri, un bronz la Mondiale și o poezie. Iar, uneori, intrarea în folclor înseamnă intrarea definitivă în istorie. Ceea ce, posibil, șterge toate durerile de gleznă din lume.
{{text}}