Liga 1

Victor Pițurcă a răbufnit la adresa soțiilor de fotbaliști: „Apar în fotografii, selfie-uri, dezbrăcate. Cum să țină o astfel de relație?”

Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă și fost fotbalist de Liga 1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 11 October 2023

Victor Pițurcă (67 de ani) a fost invitat în podcastul „Ameritat cu Nasrin Ameri”, unde a făcut mărturisiri atât din carieră, cât și din viața personală. A surprins cu declarațiile făcute despre soția Maria, femeia pe care a înșelat-o timp de 16 ani cu Vica Blochina. 

De mai bine de 30 de ani Victor Pițurcă e căsătorit cu Maria Pițurcă, alături de care are doi copii, un fiu și o fiică, Alexandru și Claudia. Fostul antrenor de fotbal are și doi nepoți din partea fiecărui copil, Antonio Alexandru, fiul Claudiei, și Noah Alexandru, fiul lui Alexandru. 

„Am fost și mare norocos să dau peste o femeie extrem de echilibrată”

Pentru familia lui, acesta îi e mereu recunoscător soției, pe care a cunoscut-o în urmă cu mulți ani, pe când aceasta avea 17 ani. „În sensul ăsta (n.red.: al familiei) am fost foarte norocos. Așa le spun și copiilor mei, și lui Alexandru, care el deja are probleme. Trebuie să știi ce alegi. Norocul, de obicei, și-l face omul. Așa s-a întâmplat la mine. 

Am fost și mare norocos să dau peste o femeie extrem de echilibrată. Sigur că așa mi-am crescut-o și eu. La 17 ani am cunoscut-o, la Târgu Jiu. Ea era încă elevă la liceu. (…) A terminat liceul și a intrat la facultate în Craiova și s-a mutat în casa mea din Craiova. Eu făceam naveta Craiova-Scornicești”, a declarat Victor Pițurcă, în podcastul lui Nasrin Ameri. 

+16 Foto
Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă și fost fotbalist de Liga 1

Victor Pițurcă: „Nu știam viața de familie, nu veneam”

În continuare, el a dezvăluit că nu e deloc ușor pentru o soție de fotbalist să fie mereu singură, cu soțul plecat în cantonamente. Totodată, Victor Pițurcă a criticat unele dintre soțiile de fotbaliști care publică fotografii în ipostaze sexy în mediul online.

„Foarte greu. Eu nu prea am știut cum au crescut copiii mei. Numai soția mea s-a ocupat, eu eram numai în cantonamente. Nu știam viața de familie, nu veneam. Văd acum soții de fotbaliști care apar în fotografii, selfie-uri, dezbrăcate. Cum să țină o astfel de… (n.red.: relație). E foarte greu. Pentru o soție de fotbalist e foarte grea viața. Trebuie să stai majoritatea timpului singură. Sunt niște sacrificii, mai ales dacă ai copii”, a mai spus Victor Pițurcă, care și-a și lăudat copiii. 

„Am niște copii liniștiți și cu o educație aleasă”

Soția lui Victor Pițurcă are acum grijă de fiul făcut de fostul selecționer cu Vica Blochina. 

Vica Blochina a fost amanta lui Pițurcă, la începutul anilor 2000, iar cei doi au făcut împreună un băiat, pe Edan. Inițial, fostul selecționer nu și-a recunoscut fiul, însă un test de paternitate a demonstrat că acesta este al lui, iar de atunci cei doi au început să se apropie. Mai mult decât atât, băiatul locuiește acum în casa tatăl său. 

„Am făcut copilul după o relaţie de 16 ani. Dacă aş da timpul înapoi, mi-aş face altfel viaţa. Cel mai greu moment a fost când a trebuit să facem test de paternitate şi el nu-l văzuse de un an pe copil. Băiatul a fugit spre Piţi şi el nu l-a băgat în seamă, iar copilul l-a întrebat „Tată, tu m-ai uitat?” Atunci am regretat că am făcut copilul cu omul acela. Din momentul acela cred că s-a simţit foarte prost şi relaţia lor s-a îmbunătăţit”, a spus Vica Blochina, în trecut, potrivit Libertatea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.