În loc să fie la antrenament înaintea meciului cu Elveția, selecționerul israelian Alon Hazan și atacantul Dor Turgeman, dar și doi reprezentanți ai naționalei de tineret au vizitat civilii și soldații răniți după atacul Hamas la un spital din Ashdod, oraș aflat la 40 km de Gaza.
Jucătorii și selecționerul Israelului ar fi trebuit să aibă astăzi ultimul antrenament înaintea meciului cu Elveția, din grupa I a preliminariilor Euro 2024. Nu au fost pe teren, ci în spital, vizitând răniții după atacul brutal al teroriștilor Hamas. Duelul cu Elveția a fost amânat de UEFA și reprogramat pentru 15 noiembrie.
Naționala albastră nu va mai juca deloc în această săptămână. Și partida din Kosovo, stabilită inițial pentru duminică, 15 octombrie, va fi disputată la altă dată. Foarte posibil, în decembrie.
Alon Hazan, selecționer Israel: „Suntem expuși zi de zi acestor orori”
Doi reprezentanți ai primei selecționate, antrenorul Alon Hazan și atacantul Dor Turgeman (Maccabi Tel Aviv), și doi emisari ai echipei de tineret, tehnicianul Ofir Haim și stoperul Gil Cohen (Ashdod), au fost miercuri la spitalul Asuta din Ashdod, oraș aflat la doar 40 de kilometri de Gaza și lovit de rachetele Hamas.
„Sentimentele sunt incredibil de puternice, suntem expuși zi de zi acestor orori. Un număr nebunesc de oameni uciși, civili, soldați, polițiști, parcă o parte din corpul nostru a fost smulsă”, a declarat Hazan.
Alon Hazan, selecționer Israel. Foto: InstagramAlon Hazan, selecționer Israel: „Trăim într-o țară în care ne unim prin sânge, nu prin pace”
„Am vrut să le aducem un zâmbet pe chip celor răniți, să-i încurajăm, dar noi am plecat întăriți de ei. Am cunoscut soldați răniți, toți ne-au vorbit de dorința lor puternică de a se întoarce în luptă. Trăim într-o țară în care, din nefericire, ne unim prin sânge, nu prin pace. O palmă care să ne trezească pe noi toți în această țară. Să înțelegem că, în final, toți suntem frați. Ar trebui să lăsăm în spate orice dispută", a adăugat tehnicianul, potrivit site-ului One. Hazan găsește o rază de speranță: „Națiunea Israelului trăiește și va continua să trăiască".
La rândul său, Dor Turgeman a afirmat: „Am venit aici pentru a-i întări pe soldații care luptă pentru a ne apăra și pe civilii răniți. Sunt sigur că vor veni și zile mai bune. Cei răniți m-au impresionat".
Atacantul Dor Turgeman a fost la spital să încurajeze civilii și soldații rănițiOfir Haim, selecționerul Israel U21: „Familii întregi au înfruntat infernul, salvând alți oameni”
Ofir Haim, selecționerul Israel U21, e încă în stare de șoc. „Ar fi trebuit să jucăm în Spania, dar într-o secundă totul a fost dat peste cap. Țara noastră a fost traumatizată”, a spus antrenorul tineretului. „Am găsit adevărați eroi aici. Suntem mândri de soldații noștri, de toți israelienii. Familii întregi au înfruntat infernul, salvând alți oameni”.
Cei patru reprezentanți ai naționalelor au fost și într-o unitate de luptă. Turgeman și Cohen au participat la un mic joc de fotbal în fața soldaților. Iar Hazan le-a transmis: „Vom juca pentru voi meciurile viitoare ale Israelului. Suntem toți alături de voi!”.
{{text}}