Aflat la naționala Croației, Luka Modric, 38 de ani, s-a plâns că joacă puțin la Real Madrid: „Este o situație nouă pentru mine. Nu mai joc așa cum obișnuiam și nici atât cât mi-aș dori. Vreau să joc la fiecare trei zile dacă este necesar”.
Luka Modric nu se împacă deloc cu statutul de rezervă la Real Madrid. Aflat în aceste zile la naționala Croației, mijlocașul în vârstă de 38 de ani și-a făcut publică frustrarea într-o conferință de presă.
Luka Modric, nemulțumit cu actualul statut de la Real Madrid
„Aceasta este o situație nouă pentru mine. Nu mai joc așa cum obișnuiam și nici atât cât mi-aș dori. Întotdeauna vreau să joc, nu vreau pauze. Așa mă simt mai bine și mă pregătesc mai bine pentru jocuri.
Această situație poate avea unele avantaje pentru viitor, dar eu vreau să joc la fiecare trei zile dacă este necesar. Mă simt bine fizic și motivat, mă simt bine în general, plin de energie”, a spus Modric.
Luka Modric, ultimul sezon la Real Madrid
La Real Madrid, Carlo Ancelotti l-a folosit pe Modric în nouă dintre cele 11 meciuri oficiale disputate în acest sezon. Niciodată 90 de minute. Titular, de doar patru ori.
O situație greu de acceptat pentru un jucător care a câștigat cu Real nu mai puțin de 23 de trofee, între care și Liga Campionilor, în cinci rânduri (2014, 2016, 2017, 2018, 2022).
Președintele Florentino Perez i-a prelungit contractul în vară, cu un sezon. Însă, potrivit AS, acesta va fi și ultimul pentru căpitanul naționalei Croației în tricoul Realului.
Inter Miami ar putea fi următoarea destinație a lui Luka Modric
El ar putea ajunge la Inter Miami, unde ar urma să joace alături de Lionel Messi, Jordi Alba și Sergio Busquets.
Pedja Mijatovic, fost jucător la Real Madrid, a anunțat că Modric a avut o primă întâlnire cu David Beckham, patronul clubului Inter Miami.
{{text}}