UTA oferă compensații financiare abonaților care nu ajung la meciurile susținute la Oradea în campionat. Arădenii nu mai joacă pe arena „Francisc Neuman” în acest an, pentru că acolo se schimbă gazonul.
O delegație a clubului UTA a fost ieri la Oradea pentru a inspecta condițiile pe care le oferă stadionul „Iuliu Bodola” și lucrările necesare pentru desfășurarea în condiții optime a partidelor pe care roș-albii din Arad le vor susține pe perioada lucrărilor de la arena „Francisc Neuman”.
Diriguitorii arădenilor și-au asumat cheltuielile pentru realizarea unor platforme pentru camerele de televiziune, astfel încât implementarea sistemului VAR să poată fi realizat.
Totodată, printr-un comunicat postat pe site-ul clubului, abonații care nu își pot însoți echipa la Oradea își vor primi înapoi o parte din bani, urmând să predea abonamentul la club pe perioada în care „Bătrâna Doamnă” va evolua în „pribegie”.
În Cupa României Betano, povestea e complicată
Cealaltă compensare, de 6 meciuri în Cupa României timp de două sezoane, ar fi valabilă doar dacă UTA ar trece de grupe atât în acest an cât și în ediția următoare a competiției, iar în ambele cazuri va ajunge să dispute o semifinală, pe care să o și găzduiască.
De ce? Întrucât cele două partide de pe teren propriu din faza grupelor, cu CSU Craiova (1 noiembrie) și FC Voluntari (6 decembrie) sunt în perioada în care abonații din categoria celor cu abonamentul predat nu le vor putea vedea pe viu decât cu bilet. Ar urma eventuale sferturi de finală, apoi semifinale unde arădenii ar putea sau nu să fie gazde, în urma țintarului stabilit.
Iar în sezonul următor, dacă va rămâne în Superliga, UTA ar evolua pe teren propriu maxim 2 jocuri în faza grupelor, „sferturile” și, din nou, penultimul act, adică un total de 4 posibile partide în fața propriilor suporteri.
În sezonul trecut, UTA a fost eliminată de U Cluj în semifinale, scor 0-1, după un meci distrus din cabina VAR de Istvan Kovacs, care le-a anulat arădenilor un gol și le-a acordat „studenților” clujeni un penalti, după ce arbitrul Horia Mladinovic a luat deciziile corecte în ambele situații.
Comunicatul oficial al clubului UTA:
„Independent de voința clubului, echipa noastră este din nou în situația de a-și părăsi temporar casa, după episoadele «Otto Grefner» din Șiria și «Motorul».
Ținând cont de situția infrastructurii stadioanelor din zonă, de intenția de a oferi condiții cât mai bune echipei și nu în ultimul rând de dorința noastră de a crea cel mai mic disconfort suporterilor și spectatorilor, s-a stabilit ca următoarele meciuri din Superligă și Cupa României în care clubul nostru este considerat organizator (gazdă) să se dispute pe stadionul «Iuliu Bodola» din Oradea.
Pentru omologarea acestui stadion, clubul și-a asumat cheltuieli financiare importante, cheltuieli necesare aducerii stadionului din Oradea aproape de standardele Superligii. Abonamentele emise de UTA vor fi valabile la toate aceste jocuri. Biletele se vor putea achiziționa online înaintea fiecărui meci, iar cele în format fizic se vor comercializa în funcție de disponibilitate.
Pentru disconfortul creat abonaților, clubul oferă accesul gratuit în total la șase partide din Cupa României sezoanele 2023/2024 și 2024/2025. Abonații care nu pot susține echipa în această perioadă și doresc compensarea financiară pentru cele șase meciuri disputate în altă localitate, sunt așteptați la Arena «Francisc Neuman» pentru a preda abonamentul pe perioada respectivă și pentru a ne comunica contul bancar în care se va restitui suma aferentă.
Solicitările se depun de luni, 16 octombrie, până miercuri, 18 octombrie, între orele 11:00-16:00.
Cuantumul compensației:
- Peluza «Iosif Petschovsky» / Peluza SUD – 126 LEI (63 LEI abonament copil)
- Tribuna II «Gioni Brosovszky» – 190 LEI (95 LEI abonament copil)
- Tribuna I «Coco Dumitrescu» – 252 LEI (126 LEI abonament copil)
- Area «VIP» Exterior – 2520 LEI Area «VIP» Interior – 1260 LEI”
{{text}}