Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai buni atacanți români all-time, consideră că starea proastă a gazonului de la Budapesta n-ar trebui să fie o scuză pentru „tricolori”. Belarus - România se va juca pe o suprafață deteriorată, după cum au transmis reporterii GSP prezenți la Budapesta.
Danciu-gol a urmărit discursul selecționerului de la conferința de presă premergătoare meciului cu Belarus și consideră că „tricolorii” ar trebui să evite orice discuții legate de starea precară a gazonului.
„Sunt de acord, terenul nu arată foarte bine, dar asta nu trebuie să fie o scuză. Da, sunt de acord (n.r. - cu ideea că gazonul avantajează echipa care se va apăra mai mult), dar nici noi nu suntem o echipă care să aibă posesia 70-80 la sută din meci.
E clar că noi vom controla jocul, vom fi la timonă. Da, nu arată grozav, dar nu vreau să mă gândesc la starea gazonului ca la o scuză în eventualitatea că se va întampla ceva. Nu, nu ai nicio scuză! Și cu terenul ăsta, tu trebuie să câștigi!”, a spus Ionel Dănciulescu, la emisiunea „Liga DigiSport”.
Ne așteaptă un gazon „horror”
Înaintea conferinței de presă în care a prefațat partida cu Belarus, prima grijă a selecționerului Edi Iordănescu a fost gazonul. Problemele cu suprafața de joc sunt catalogate de selecționerul României drept „o lipsă de respect”, dat fiind faptul că Budapesta beneficiază și de alte stadioane importante.
Gazonul de pe stadionul „Szusza Ferenc”, arena din Budapesta pe care se va juca joi meciul Belarus - România, nu dă niciun semn că s-ar putea redresa.
Cei ce se ocupă de mentenanța arenei au arătat că sub pământ au apărut larve, care apoi au atras ciori.
„Terenul e catastrofal. Consider că este o lipsă de respect pentru noi. Nu e firesc. Am fost învățați să depășim obstacole și bariere în această campanie, suntem pregătiți să trecem și de acest obstacol și nu poate să ne împiedice o suprafață de joc din drumul nostru, dar nu mi se pare firesc, mai ales că se joacă fără spectatori și era la îndemână să se găsească alt stadion în apropiere”.
Ce meciuri mai sunt de jucat în grupa României:
- Belarus - România (21:45, Antena 1), Andorra - Kosovo (joi)
- România - Andorra (21:45, Prima TV), Elveția - Belarus (15 octombrie)
- Israel - Elveția (15 noiembrie)
- Israel - România, Belarus - Andorra, Elveția - Kosovo (18 noiembrie)
- România - Elveția, Andorra - Israel, Kosovo - Belarus (21 noiembrie)
- Kosovo - Israel (amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită)
{{text}}