Nationala

Valeriu Iftime face praf naționala: „Ne fugăresc toți pe gazon, apoi ba e terenul prost, ba jucăm fără spectatori, ba e cald, ba e frig”

Valeriu Iftime

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 13 octombrie 2023

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, nu a crezut și nu crede în selecționerul Edward Iordănescu și echipa lui, susține că doar întâmplarea ne poate califica la Euro 2024 și aduce critici dure întregului grup de la națională.

Remiza naționalei de la Budapesta, 0-0 cu Belarus, a împărțit microbiștii tricolorilor în două tabere. Cei care spun să așteptăm și meciul cu Israel, de peste o lună, ce poate fi decisiv pentru calificarea la Euro 2024, și cei care privesc pesimist finalul campaniei de calificarea.

Egalul alb cu Belarus a readus la suprafață vechile probleme de la echipa națională, precum și nemulțumirile la adresa selecționerului Edward Iordănescu și a jucătorilor. Inclusiv la adresa ”capilor” Federației!

Valeriu Iftime a găsit cel mai puternic aliat al naționalei: ”Doar norocul ne poate duce la Euro”

Patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a analizat rezultatul și consecințele lui pentru Gazeta Sporturilor. Nu a văzut meciul, dar n-a pierdut nimic.

”Înaintea partidei spuneam că, dacă nu batem, se complică lucrurile pentru România. N-am văzut meciul, dar când am văzut rezultatul m-am uitat de două ori, să văd dacă e adevărat, nu-mi venea să cred. Ce va urma? Dacă ai noroc, rezolvi cu Israel în meci direct.

Nu-mi dau seama acum, în contextul actual din țara lor, cât le mai stă capul la fotbal israelienilor. Doar norocul ne poate scoate... Doar el ne poate duce la Euro 2024”, a reacționat Valeriu Iftime pentru GSP.ro.

Concluzie dură: „Nu avem nici echipă, nici antrenor”

Finanțatorul moldovenilor nu se numără printre cei ce au încredere în Edi Iordănescu și în echipa lui.

”De când s-a produs această numire, am zis că n-avem nicio șansă! Nu avem nici echipă, nici antrenor. Vedeți cam ce-am făcut până acum, în această campanie. Dacă nu făceam egal, mincinos, cu Elveția, ce șanse mai aveam acum? Noroc chior cu Elveția că am făcut egal, noroc chior că nu ne-a bătut Israel... Nu poți să mergi doar pe noroc!

Eu nu spun că alții merg minunat, dar noi suntem doar rodul norocului, hazardului. Vorbim de o echipă de nicăieri. Nu are relații, nu are orientare, nu are multe. Nu cred că jucătorii sunt așa de slabi. Sincer, nu poți vorbi de bine echipa națională, de mai multă vreme.

Se mai încurcă și alții, noi jucăm la noroc, nu fotbal! Să dea Dumnezeu să avem același noroc să mergem la Euro”, a mai declarat Valeriu Iftime.

Cu Andorra sută la sută vom avea probleme. N-am avut un meci în care să arătăm fotbal, cel mult minute în cadrul unuia. Ne cam fugăresc toți pe gazon! Nu deschideți cutia răutăților, că spun lucruri care să doară. La noi mereu e terenul prost, vântul bate, jucăm fără spectatori, e prea cald, e prea frig...
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

Nu sunt competențe în tot fotbalul nostru. O să ne batem singuri, direcția în care merge fotbalul românesc acum este dezastruoasă. Punct.
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.