Încă un fost internațional declanșează un atac extrem de dur la adresa echipei naționale după meciul de joi seară, de la Budapesta, Belarus - România 0-0. E vorba despre Florin Prunea, care a fost în circuitul primei reprezentative timp de peste 10 ani, perioadă în care a bifat 40 de selecții.
Prunea l-a luat la țintă pe directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, despre care reporterul GSP aflat la Budapesta, Vlad Nedelea, a dezvăluit că în finalul meciului a oferit indicații jucătorilor în mai multe momente ale jocului.
Florin Prunea, „Mă mir că Edi Iordănescu tace”
"Stoichiță a stat în tribună, alături de șefii FRF. Chiar nu se găsește nimeni acolo care să-l tragă de mânecă și să-l potolească. Să-i spună că ne facem de râs, cu indicațiile pe care el le dă peste banca tehnică. E penibil și jenant ce face.
Rădoi a spus public că a fost deranjat, dar văd că Stoichiță nu se oprește. Sincer, mă mir că Edi Iordănescu acceptă așa ceva. Îl știu un antrenor cu personalitate, care nu acceptă astfel de lucruri, dar n-a avut nicio reacție pe acest subiect", a declarat Prunea pentru GSP.RO.
Florin Prunea: „Ce caută un antrenor mediocru în această funcție la FRF?”
Fostul portar al „tricolorilor” lansează apoi acuzații incredibile în direcția directorului tehnic al FRF:
"Face numai tâmpenii pe la loturile de juniori, cu selecție impusă antrenorilor, acum văd că se bagă și la echipa națională mare, iar Burleanu stă lângă el și nu-i zice nimic. Știți de ce? Pentru că Stoichiță îi are pe toți la mână din FRF. Pe Burleanu, pe Bodescu, pe Viș... Bine, pe Vișan, săracu, ce să-l ai la mână, că ăla e nevinovat total.
Dacă Stoichiță se apucă să vorbească despre tot ce știe din interiorul FRF, sare în aer toată clădirea aia de la Casa Fotbalului. Explodează!
Stoichiță nici n-are ce să caute în acea funcție. A fost un antrenor mediocru, nu-l recomandă nimic. E o funcție în care trebuie să fie nume precum Mircea Lucescu, Loți Boloni, Cornel Dinu.
Stoichiță ar vrea ca el să continue să sărăcească fotbalul românesc și banii să se ducă la el în buzunar, iar noi, foștii internaționali, să stăm să aplaudăm de pe margine".
Când a venit la FRF, Burleanu avea doar pardesiul de pe el, acum e milionar în euro, iar fotbalul românesc e sub limita existenței. El, Stoichiță, și toți de la FRF ar vrea ca ei să jecmănească de tot fotbalul românesc, iar noi, cei care am făcut ceva pentru echipa națională, să avem pumnul în gură. Așa ceva nu se va întâmpla. Nu-mi vor închide gura niciodată.
- Florin Prunea
Florin Prunea susține că Răzvan Burleanu l-a proteja pe Mihai Stoichiță
În plus, Prunea susține că anumiți oameni din FRF i-ar fi indicat lui Burleanu că Stoichiță are acțiuni care încalcă codul de conduită al Federației.
"O să vă spun ceva în premieră. Ceva care o să vă șocheze. Oameni din FRF au mers la Burleanu să-i atragă atenția privind porcăriile pe care Stoichiță le face. E vorba despre Vlăduț Munteanu, Marius Niculae. Burleanu i-a trimis la plimbare, pentru că, repet, Stoichiță îl are și pe el la mână".
Florin Prunea: „Nu mai văd nici o șansă pentru fotbalul românesc”
Într-o reacție pe care a avut-o pentru fanatik.ro, Stoichiță a spus despre Prunea că "nu accept critici din partea lui Prunea, nu mă interesează. Este un om care are anumite interese, care probabil că este mânat de anumite interese împotriva Federației Române de Fotbal și cu asta basta, ce să ne mai ascundem".
Fostul internațional susține că "dacă aș fi vrut să fiu în FRF, acum chiar eram acolo fiindcă am avut pe masă ofertă din partea lui Burleanu. Mă acuză că am interese? Sunt mândru că am aceleași interese cu Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Basarab Panduru. Toți am văzut același lucru, toți am avut același discurs, oare de ce?
Oare de ce doar cei din Federație văd altfel fotbalul? Azi m-au oprit pe stradă doi oameni și m-au întrebat așa: de ce nu faceți nimic, vouă, foștilor mari jucători, nu vă e rușine cum a ajuns fotbalul românesc? Le-am răspuns că nu mai există nici o șansă. Pe Gică Popescu l-au băgat la pușcărie, pe Lupescu nu l-au vrut".
{{text}}