De ce nu striga Edi în locul lui Stoichiță?

Avem un selecționer care așteaptă minutul 61 ca să facă primele schimbări într-o echipă care înota la mal cu colacul în jurul brâului.

Suntem pe final de meci la Budapesta și naționala mestecă în gol în fața slabilor din Belarus. "Calm, calm, mai sunt 7 minute!", se aude clar o voce. E vocea lui Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

Imixtiune! Gata, avem dovada! Dovada că ce? Că "nea Mihai" își încalcă atribuțiile și se bagă peste Edi Iordănescu? Posibil și asta uneori. Sau nu doar uneori. Dar nu cumva avem dovada și că Edi doarme în bocanci?

O reacție, ceva?

Nu cumva selecționerul trebuia să strige la fotbaliștii lui ceva care să îi trezească, înainte să o facă Stoichiță? Poate că mesajul antrenorului nu era un îndemn la calm, acel apel care l-a enervat rău pe Gică Popescu.

Poate că Edi le zicea să lase călcâiele și să dea cu șpițul sau cu latul. Ori să îi spună lui Man să nu se mai ascundă în pase de doi metri dintr-o singură atingere. Ceva care să îi trezească, nu ne băgăm noi peste indicațiile lui, ca nea Mihai. 

Dar ceva, o reacție trebuia să aibă Iordănescu jr., nu să pozeze în Gânditorul de la Hamangia versiunea Louis Vuitton.

Naționala, copia lui Edi

Echipa, orice echipă, este imaginea antrenorului său. Activă sau reactivă, energică sau placidă, inventivă și curajoasă sau, dimpotrivă, previzibilă și fricoasă.

City este imaginea laboratorului fotbalistic Guardiola, Liverpool adună angoasele lui Klopp, Real mestecă filosofia lui Ancelotti. Ca să coborâm pe pământ românesc, Sepsi respiră fatalismul mioritic al lui Ciobotariu tatăl care va fi mazilit de baciul ungurean.

Iar naționala României începe să fie reflexia lui Edi Iordănescu. Ceva între superioritate, mulțumire de sine și autocompătimire. Puțină autocritică, multă ranchiună. Și deformarea realității îmbrăcată în cuvinte meșteșugite.

Ia minute de la mine!

Edi Iordănescu a operat primele schimbări de-abia în minutul 61, atunci când au fost trimiși pe teren Ianis Hagi și Moruțan în locul lui Alibec și Dennis Man. Foarte târziu, fiindcă era clar încă din prima jumătate de oră a meciului că jocul nu mergea.

Următoarele schimbări au apărut și mai târziu, cu numai 13 minute înainte de finalul timpului regulamentar. Olaru, Louis Munteanu și Mihăilă le luau locul lui Screciu, Drăguș și Stanciu.

Ce puteau aduce nou ultimii 3 în doar câteva minute? Puțin, ceea ce s-a și întâmplat. La asta trebuie adăugată și mâna de ajutor dată de jucători. Prestația mediocră a lui Ianis a sărit cel mai tare în ochi tocmai pentru că Ianis are cei mai mulți rapsozi în lumea fotbalului.

Promisiunea

Și pentru ca ridicolul să atingă cotele de avarie, selecționerul, jucătorii și directorul tehnic ne-au cerut liniște până după meciul cu Andorra. O vor avea, pentru că naționala, sursă permanentă de tăiat cheful de viață, îi interesează pe tot mai puțini români.

Nici să zici că joci la pariuri pe ei nu poți, pentru că fiind atât de previzibili au cotă mică. Așa că, dragii noștri, fiți pe pace! O să vă deranjăm cu atenția noastră din ce în ce mai puțin.