Sporturi   •   Handbal   •   GRECIA - ROMÂNIA

Misiune îndeplinită în Grecia » România, victorie de control în preliminariile Campionatului European de handbal feminin

Sursă foto: Facebook @ FRH

Articol de Adrian Jitea   —  sâmbătă, 14 octombrie 2023

Naționala feminină de handbal a României a învins Grecia, scor 32-20, în al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2024. 

Preliminariile Campionatului European au devenit o formalitate pentru forțele handbalului, listă pe care încă se înscrie și România. Cu 24 de formații participante, grupele preliminare sunt unele de antrenament. Naționala lui Florentin Pera a demonstrat asta la debut, victoria 49-17 contra Bosniei.

Și disputa din Grecia, o țară unde mingea se aruncă mai degrabă la coș, nu la poartă, s-a încadrat în același tablou.


România, victorie lejeră în preliminariile EURO 2024 de handbal feminin

Fără Cristina Neagu, rămasă acasă din cauza unei inflamații la genunchi, rolul de lider a fost preluat de Crina Pintea. Pivotul de la CSM București și-a asumat acest lucru, a înscris două goluri rapide și a contribuit la o desprindere firească.

Defensiva „tricoloră” a funcționat conform planului. Pe faza de construcție au apărut momente haotice. Mingi pierdute ușor, pase direct în aut și o tresărire a gazdelor. Grecia a marcat 4 goluri consecutive, s-a apropiat la 7-9, apoi filmul s-a rupt complet pentru gazde. Inclusiv tabela de marcaj a protestat și a cedat în finalul primei părți, după o perioadă de 11 minute cu o singură reușită elenă.

Neconvingător a fost și debutul părții secunde. Trezirea a venit de la grupul de 50 de suporteri români. Cu un sfert de oră înaintea finalului, s-au ridicat, au bătut tobele și au animat o partidă insipidă.


Alexandra Dindiligan și Nicoleta Dincă au primit semnalul, au fost impecabile din extrema stânga, și au declanșat un iureș de 10 minute.

Cu punctele în bagaj. Florentin Pera și-a permis să testeze tot lotul. Boiciuc și Necula au arătat lucruri bune, Claudia Pașcanu a punctat și ea de două ori și a stabilit rezultatul final, 32-20.

România se pregătește de Campionatul Mondial

Următoarea acțiune din preliminarii este programată pe 28 februarie și 2 martie 2024, „dubla” contra Croației.

Între timp, „tricolorele” se pregătesc pentru Campionatul Mondial din decembrie, acolo unde vor da în grupa preliminară peste Chile, Serbia și Danemarca.

FINAL. Grecia - România 20-32

min. 53: Nicoleta Dincă, două reușite pe contraatac. Grecia cere și ultimul timeout. 17-28

min. 50: În sfârșit, Bazaliu înscrie cu o execuție consacrată, de la distanță, în vinclu. 26-25

min. 45: Atmosferă superbă creată de fanii „tricolori”. „Hai, România, dă-le gol” răsună în sala din Grecia. 14-22

min. 43: Reușită frumoasă a lui Laslo, după o incercepție. 12-21

min. 42: Tot Dindiligan obține o aruncare de la 7 metri și o eliminare de două minute în tabăra adversă. Boiciuc transformă. 12-20

min. 40: Alexandru Dindiligan întrerupe seria nefastă. A ajuns la 4 goluri din 4 aruncări. 11-18

min. 38: Gazdele înscriu două goluri consecutive, ambele din aruncări de la 7 metri. 10-17

min. 36: Apărarea este în continuare sigură, dar atacurile sunt greoaie. 8-17

A început repriza secundă!

min. 30: Alexandra Badea înscrie din extremă, pe contraatac. 8-15

min. 29: Probleme cu tabela de marcaj. Meciul este întrerupt de două minute. 8-13

min. 28: Claudia Constantinescu „sparge gheața” în prima reprezentativă, într-un meci oficial. 8-13

min. 24: Grecia cere al doilea time-out al meciului. Jocul României arată rău astăzi, multe erori pe ambele faze. 7-10

min. 19: Greșeli copilărește pe faza de construcție a României. Parțialul e de 4-0 pentru Grecia. 7-9

min. 16: Două goluri consecutive încasate de „tricolore” pe contraatac. 5-9

min. 7: Cristina Laslo recuperează în propria jumătate și înscrie pe contraatac. 2-6

min. 2: Crina Pintea, angajată de Bazaliu, deschide scorul. 0-1

Ora 18:00: A început partida!

România este susținută de un grup de 50 de suporteri în Grecia. În absența Cristinei Neagu, Crina Pintea a preluat banderola de căpitan.

FOTO: Captură TV @Pro Arena

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.