Patru concluzii după câteva din evenimentele din weekend
1. UNGARIA ne arată cum se poate reveni în elită
E dovada că se poate progresa în fotbal. Cu strategie bună, cu oameni pricepuți care aleg alți oameni pricepuți. Nu ca la noi, cu oameni nepricepuți, care aleg oameni în funcție de interese și prietenii.
Ungaria a bătut sâmbătă Serbia, a doua oară în grupa preliminară, și e foarte aproape de a 3-a calificare la rând la un Euro. Cu un antrenor, Marco Rossi, pe care Mircea Lucescu îl propunea la naționala României în urmă cu 3 ani, punct de vedere pentru care a fost criticat violent. De cine? De toți cei care aveau un interes direct, în frunte cu Anghel Iordănescu, care făcea lobby pentru antrenorii români, de fapt, pentru fiul său, care ulterior a și ajuns selecționer.
Ungaria râde efectiv de noi în ultimii ani. A câștigat în Liga Națiunilor o grupă grea în 2021, fiind peste Rusia, Serbia și Turcia. Noi am terminat abia pe locul 3, sub Austria și Norvegia. În ediția din 2022, Ungaria s-a duelat cu granzii și a fost fantastică: s-a clasat pe 2, peste Germania și Anglia, doar sub Italia. Noi ne-am făcut de râs, retrogradând într-o serie slabă, cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru.
În toată această perioadă, România n-a bătut niciuna dintre echipele cu pretenții, poate doar succesul cu Austria să intre în această categorie. Ungaria are, ATENȚIE!, nu mai puțin de 10 victorii mari: 3 cu Serbia, câte două cu Anglia și Turcia și câte una cu Germania, Croația și Polonia.
Acum, Ungaria e iarăși pe primul loc și are calificarea la Euro în buzunar. Noi ne chinuim meci de meci și doar războiul Israelului cu Hamas și Hezbollah ne face favoriți.
2. BULGARIA ne arată că e loc și de mai rău de atât
Poate credem că mai jos de unde suntem acum cu fotbalul și echipa națională nu se poate. Bulgaria ne spune că se poate. A ajuns vai de mama ei.
A pierdut în weekend acasă cu Lituania și e pe ultimul loc în grupă. Nu există în momentul de față o altă națională care să fi fost la un moment dat peste noi și care în prezent să fie mai slabă decât ne prezentăm noi. Bulgaria a jucat semifinale de Mondial în 1994, noi ne-am oprit în "sferturi", dar astăzi e practic rușinea Europei.
Să privim și la sud de Dunăre, nu doar la granița de Vest, pentru că în acest mod ne putem da seama de pericolul care ne așteaptă. Dacă nu ne trezim din prăbușire, vom ajunge unde sunt astăzi bulgarii. La coșul de gunoi al fotbalului.
3. RUGBY-UL ne spune că sportul nu și-a pierdut esența pentru care a fost inventat
Cine n-a văzut meciurile de sâmbătă de la Mondialul de rugby, primele două sferturi de finală, are ce regreta. Nu trebuie să fii pasionat de rugby, nici măcar nu trebuie să stăpânești regulile cu exactitate, pentru a simți o imensă stare de bine după ce ai urmărit aproape 4 ore de rugby entuziasmant.
Țara Galilor - Argentina a fost superb. Irlanda - Noua Zeelandă a fost ceva ce nu poate fi redat, ca frumusețe, în cuvinte. A fost esența sportului. A jocului de echipă, a modului în care cineva care e îndrăgostit de sport înțelege termenul de competiție, combativitate, fair-play. Ceva cu adevărat ieșit din comun.
Nu știu cum, dar ultimele 5 minute ale partidei, cu cele aproape 40 de atacuri succesive ale Irlandei, în încercarea unui eseu care să o trimită în semifinale, m-au găsit în picioare, în fața TV-ului. O reacție necontrolată, un impuls de moment în urma unui joc care mă furase, așa cum fotbalul nu o mai făcuse de foarte multă vreme, în ultimii ani, poate doar la finala Argentina - Franța.
Un irlandez a jucat ultimele 10 minute cu ochiul plin de sânge, altuia îi sângera urechea. Nimeni nu se oprea, nimeni nu se văita. Te dureau pe tine din fața televizorului toate acele placaje care simulează practic cum o mașină intră într-un zid. Nimic nu i-a doborât. Au rămas în picioare, după peste 80 de minute de ceva ce va rămâne un etalon pentru ce înseamnă sport. Ireal de-a dreptul!
E totuși și o veste proastă pentru noi, românii, după spectacolul fabulos de sâmbătă. România nu mai practică rugby, în România nu se mai joacă rugby. Jucăm ceva cu o mingea ovală, dar să nu-i spunem rugby. Să avem decență față de acest sport!
4. CONTESTAREA ECHIPEI DE FETE A LUI ARSENAL e despre cum lumea derapează grav
Echipa de fotbal feminin a clubului Arsenal Londra a realizat tradiționala fotografie dinaintea startului sezonului, în care sunt prezentate jucătoarele care vor face parte din lot în această stagiune. Faptul că nu e nicio jucătoare de culoare i-a indignat pe unii microbiști, care au comentat în termeni duri pe Twitter.
Parcurgi părerile oamenilor și efectiv rămâi fără replică. „Nicio echipă profesionistă de fotbal, fie că e una masculină sau feminină, nu ar trebui să aibă doar jucători albi". "Nordul Londrei este o zonă foarte diversificată. Este o rușine că această echipă, oricât de talentată ar fi, nu poate să aibă în componență și alt fel de jucătoare".
Ce să le răspunzi acestor oameni, care foarte probabil au fost sinceri când au scris. Să le zici oare că un lot al unei echipe, indiferent în ce sport activează, se realizează exclusiv pe valoare, talent și competențe, nu pe culoarea pielii, naționalitate, stare socială și alte criterii?
Sau să le explici acestora că în lotul lui Arsenal sunt jucătoare din toate colțurile lumii: din Brazilia până în Olanda, din Spania până în Australia, din Canada până în Norvegia, Irlanda și Olanda?
Le explici degeaba, pentru că lumea e într-o direcție complet greșită. Din moment ce chiar Arsenal, care la echipa masculină are măcar 40% jucători de culoare, e acuzat de rasism la echipa de fete, atunci nu prea mai e nimic de zis.
Ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă cei care au criticat componența lotului feminin al lui Arsenal e faptul că cei care conduc acest club chiar au gândit profesionist, nu polliticaly corect. Valabil și pentru Arsenal băieți, dar și pentru Arsenal fete. Cine nu pricepe chiar nu merită convins, e greu să convingi pe cineva explicându-i logică elementară!
E și trist, dar și dramatic, să vezi că drumul acestei lumi, rezervat derapajelor, începe să se aglomereze.
{{text}}