Nationala

Jean Vlădoiu, mesaj pentru contestatarii echipei naționale, din „Generația de Aur”: „Au jignit niște oameni care nu merită”

Jean Vlădoiu

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  luni, 16 octombrie 2023

Jean Vlădoiu (54 de ani), fostul atacant al României, s-a implicat în disputa iscată între membrii „Generației de Aur”, după ce aceștia au avut opinii diferite cu privire la naționala României.

„După ce Florin Prunea și Gică Popescu au criticat echipa națională, Florin Răducioiu și Bogdan Stelea au intervenit și au cerut răbdare cu „tricolorii”, care ar trebui contestați, spun ei, doar în cazul în care calificarea la Europeanul din Germania va fi ratată, consideră aceștia. 

Jean Vlădoiu s-a alăturat celor ce au răbdare cu „tricolorii”, atât timp cât aceștia au șanse bune de calificare. El nu-i înțelege pe foștii mari fotbaliști care contestă echipa națională.

„Am fost surprins că foști internaționali au avut reacții negative la adresa echipei naționale, suntem în permanență nemulțumiți, dar nu am pierdut niciun meci până la urmă. În plus, avem șanse la calificare. Au fost contestați, jigniți, dar nu suntem realiști. Sunt foști mari internaționali, care cunosc foarte bine fotbalul românesc și care au jignit niște oameni care nu merită.

Gică Popescu are dreptul să spună ce vrea, dar sunt surprins că nu e cu echipa națională. Eu înțeleg că ai un contract cu o televiziune, că spui ce vezi, dar eu cred că se poate face asta și mai decent, a spus Jean Vlădoiu, potrivit Playsport.

Jean Vlădoiu are încredere în Edi Iordănescu

Așa cum am spus și când era acea problemă cu alegerea selecționerului, eu mereu l-am susținut pe Edi [Iordănescu], pentru că are capacitatea de a fi în această funcție și că poate califica naționala. E un moment greu, dar s-a dovedit că nu m-am înșelat. 

A fost atunci discuția cu Loți Boloni, l-am susținut pe Edi și nu-mi pare rău. Edi a învățat foarte multe, educația lui e aleasă, provine dintr-o familie specială, tatăl lui este unul dintre cei mai mari antrenori din România. Mă bucur pentru el și pentru fotbalul românesc”, a completat Vlădoiu, conform sursei citate.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.