Danezul Holger Rune (20 de ani, locul 6 ATP) a început să lucreze alături de Boris Becker (55 de ani), multiplu campion de Grand Slam, după ce a încheiat colaborarea cu Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep.
Eliminat în primul tur la US Open, 3-6, 6-4, 3-6, 2-6 cu ibericul Roberto Carballes Baena, Rune a decis să întrerupă colaborarea cu Patrick Mouratoglou.
Mama sportivului, Aneke Rune, explica în finalul lunii august: „Holger trebuie acum să se calmeze și să găsească acea echipă care va fi lângă el mult timp, cu care va putea să progreseze și să-și dezvolte jocul. Iar el a ales să creeze această echipă fără Patrick Mouratoglou”.
Holger Rune a renunțat la Patrick Mouratoglou și lucrează acum cu Boris Becker
Între timp, jucătorul danez și-a găsit un nou îndrumător. Este vorba despre Boris Becker, fost jucător important, cu 6 titluri de Grand Slam în palmares.
Colaborarea nu a fost anunțată oficial, dar cei doi lucrează deja împreună, ei s-au și fotografiat pe terenurile de antrenament, iar publicația Tennis365 scrie că „anunțul parteneriatului este iminent”.
Mama lui Holger Rune a transmis despre Becker că „l-a ajutat pe Holger în această săptămână pentru că Lars (n.r. - antrenorul permanent al lui Rune) a fost în Danemarca”. Însă toate semnalele indică spre o colaborare pe termen lung, presa de specialitate așteptându-se ca Boris Becker să fie cooptat în staff-ul jucătorului danez.
Acesta ar fi primul astfel de angajament pentru Boris Becker după eliberarea acestuia din închisoare. Neamțul a petrecut 8 luni în spatele gratiilor, până în decembrie 2022, după ce a ascuns peste 2,5 milioane de lire sterline, aproximativ 3 milioane de euro, în încercarea de a evita plata datoriilor.
Rune și Mouratoglou începuseră să colaboreze în octombrie 2022, după anunțul suspendării provizorii a Simonei Halep. Recent, sportiva din România a primit verdictul: 4 ani de suspendare, decizie pe care o va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
{{text}}