„Săpăligă” și libertățile

O grămadă de lume plesnește de indignare pentru că Ion Marin, selecționerul reprezentativei U18, le-a luat telefoanele jucătorilor

E posibil așa ceva? Să le strângi telefoanele, bunurile lor personale? La un lot național? Să le îngrădești comunicarea, să-i izolezi, să practici bullyingul (cuvânt drag criticilor, intrat deja în exprimarea de lemn) la adresa lor, să vrei să-i depersonalizezi în halul ăsta? Să gândești și să procedezi astfel în 2023, în plin mileniu trei???!!! 

Nota autorului, anul și mileniul se rostesc pe un ton ridicat, chiar răstit, atunci când vorbitorul ține neapărat să arate cât de updatat e el în raport cu cel despre care se face vorbire.

De la 0-5 la 1-2

Așadar, după o înfrângere dură, 0-5 în fața Portugaliei, a reprezentativei noastre U18 (jucători născuți după 1 ianuarie 2005), selecționerul Ion Marin (68 de ani) a strâns telefoanele, declarând public că fără ele băieții se vor odihni mai bine, nu vor mai pierde nopțile pe diverse site-uri. Nu e greu de ghicit pe care site-uri. 

Cert este că după ce lumea s-a indignat corespunzător, iar telefoanele au stat închise într-un dulap, Munteanu, Cercel, Lăpădătescu, Husein și ceilalți s-au comportat cu totul altfel în următorul meci. 1-2 cu Spania (gazda turneului), golul victoriei ibericilor fiind marcat în minutele de prelungire.

Bunicul și nepoții

Nu întâmplător în paragraful de mai sus am evidențiat limita de vârstă a juniorilor și etatea antrenorului. Diferența e de 50 de ani, care se poate exprima și ca o jumătate de secol atunci când vrei să accentuezi că ei sunt tineri, iar antrenorul aparține alor vremuri. Da, biologic aparține. În particular, Ion Marin e bunicul unui nepot cam de vârsta elevilor săi.

O mai pățeau și adulții

Esteții libertăților personale vor protesta vehement față de măsura antrenorului și vor invoca nume precum Teașcă, Valentin Stănescu, Halagian. Primii doi au părăsit această lume înainte de avântul telefoniei mobile, în schimb, armeanul practica procedeul la scară largă, iar cei care trebuiau să depună tehnologia la rastel nu erau niște puști de 18 ani (unii dintre ei, neîmpliniți), ci niște veterani de peste 30, oameni cu sute de meciuri în Divizia A, cu selecții la echipa națională.

Depinde de nivel

Dacă un antrenor gândește și procedează ca Ion Marin, îl găsim anacronic, incompatibil cu vremea pe care-o străbate. Dar oare așa o fi? Marii antrenori de o anumită vârstă, Ranieri, Ancelotti sau Zeman nu demult, nu confiscă telefoanele pentru că activează la nivelul la care activează, dar oare dacă li s-ar da pe mână un lot de copii cu acces la pornache, n-ar face la fel?

Un dur de succes

Pe vremea tinereții sale, Ion Marin băga materiale, lăsa dâre pe gazon, de aceea i s-a și spus Săpăligă. N-a rupt însă picioarele nimănui, i le-au rupt alții lui, făcându-l să se lase la o vârstă când mai putea să joace. 

Apoi, pe la patruzeci și ceva de ani, când câștiga Cupa cu Petrolul sau campionatul cu Dinamo, în fața lui Ion Marin nu sufla nimeni, când intra supărat în vestiar și începea să vorbească, pica tencuiala de pe pereți. Cine nu crede să-i întrebe pe Vivi Răchită, Fane Preda sau pe alții. Un dur, dar un dur de succes.

Cine vorbește despre libertate?

Mult îmblânzit de ani (și de o boală gravă, pe care a trecut-o cu bine) față de ce era pe vremuri, "Săpăligă" trece azi drept un satrap nepedagogic, imun la discursurile contemporane despre dezvoltare personală, self-building și alte gogomănii corporatiste. 

Și probabil că unii dintre cei care-l judecă și care condamnă disciplina (rodnică, iată, în cazul lotului U18) sunt dintre cei care nu ridică privirea în fața CEO-ului, merg să facă pipi cu cardul care le contabilizează minutele de absență și cred că sunt liberi, fără să fie. Dar măcar cred.