Opinii   •   EDITORIAL

Ne-am păcălit cu Elveția?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  marţi, 17 octombrie 2023

Iubitorii fotbalului de la noi îi impută presei, inclusiv Gazetei, că le-a oferit o imagine falsă, o fotografie mișcată, atunci când a prezentat naționala Elveției drept marea favorită a grupei I. Ca și calificată după tragerea la sorți. Cu un picior la Euro 2024, dacă nu chiar cu amândouă!

Apreciere ce nu s-a confirmat în condițiile în care, când mai are de susținut 3 partide, cu Israel și România în deplasare, cu Kosovo acasă, Elveția ocupă doar locul 2 și riscă să rateze participarea la CE. Absență ce-ar constitui o surpriză de proporții, întrucât discutăm despre o formație ce n-a lipsit de la niciuna dintre ultimele 5 ediții ale Mondialelor.

Măcar în parte, reproșul fanilor e întemeiat. În sensul în care naționala helvetă și-a respectat statutul de number one numai în startul preliminariilor, 5-0 cu Belarus și 3-0 cu Israel, după care s-a stins. A mai învins-o doar pe Andorra (2-1, 3-0), pentru a termina nedecis cu România (2-2), cu Kosovo (2-2) și cu Belarus (3-3), deși cu România și cu Belarus a jucat pe teren propriu!

Dacă se poate spune că Xhaka et Comp. au avut ghinion cu "tricolorii", Mihăilă marcând în minutele 89 și 90+2, elvețienii trebuie să admită că i-a ajutat șansa cu belarușii. Meci în care au reușit să egaleze, de la 1-3, înscriind in extremis, în minutele 89 și 90!


Greu de înțeles ce s-a petrecut cu o echipă plină de staruri precum Sommer (Internazionale), Akanji (Man. City), Schar (Newcastle), R. Rodriguez (Torino), Amdouni (Burnley), Xhaka (Leverkusen) sau Shaqiri (Chicago), unele dintre ele cotate foarte sus. Akanji la 38 de milioane de euro, Xhaka la 20 (dar de la 50 în perioada Arsenal), Amdouni la 15, Schar la 10 șamd. Cert e însă, evident, că ea s-a dus la vale.

Corect, lotul pregătit din august 2021 de Murat Yakin, 49 de ani, fost triplu campion cu Basel ca jucător și dublu ca antrenor, s-a mai uzat. Sommer a împlinit 34 de ani, Shaqiri 32, Schar, Rodriguez, Freuler și Xhaka 31. Dar nici măcar media de vârstă ridicată nu-i în măsură să explice declinul unei selecționate pe care specialiștii, nu neapărat români, o vedeau câștigând grupa fluierând. La pas. Cu ea s-a înșelat presa noastră, a cărei estimare, deși logică, nu s-a adeverit.

Normal că primul luat la întrebări e Yakin. Acesta dă din colț în colț și nu mai știe încotro s-o apuce și unde să cârpească. Ziarele locale însă nu-l iartă. Influentul Blick acuză "Criza unei naționale arogante". Nimeni nu solicită însă, ori încă n-o face, mazilirea unui tehnician căruia i se cere deschis, un fel de somație, să redreseze urgent corabia avariată. Publicul lasă impresia că și-a pierdut răbdarea, dar nu de tot.

Din postura de fiară rănită, Elveția poate fi și mai periculoasă. De neținut în frâu. Dacă asta nu trebuie să ne sperie, e cazul să ne pună în gardă. Chiar e. Deoarece naționala lui Yakin e capabilă să bată orice adversar, are valoare pentru așa ceva. Iată de ce a o scoate din cărțile calificării poate însemna o altă păcăleală. Una care să coste foarte scump. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.