După îndepărtarea redactorului-șef Cătălin Țepelin de către conducerea Ringier Sports, 95 de jurnaliști au acuzat ingerințele în editorial, în favoarea firmelor de pariuri. Marți, 17 octombrie 2023, a luat poziție și siteul celei mai mari organizații internaționale a jurnaliștilor sportivi: AIPS.
- Printre probele ingerințelor comercialului la adresa editorialului, ziariștii GSP au publicat și pasaje din emailurile în care unul dintre șefii Ringier Sports, totodată acționar al ziarului, a reacționat vehement, spunând redacției din România că modul ei de lucru, în care comercialul nu se bagă peste editorial, este „a big problem”.
- Au apărut reacții și din Portugalia. Agenția națională de presă, Lusa, și ziare naționale portugheze a preluat un comunicat al sindicatului jurnaliștilor portughezi. În comunicat unde se amintește de faptul că tratamentul aplicat de Ringier Sports pentru jurnaliști din redacțiile A Bola din Portugalia și Gazeta Sporturilor din România a adunat proteste în ambele țări.
„Legea europeană pentru libertatea presei a fost adoptată în aceeași zi în care redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin, a fost concediat de conducerea Ringier, după ce a refuzat să amestece editorialul cu reclamele și să ofere în avans spre aprobare articolele despre jocurile de noroc”, notează un articol publicat pe 17 octombrie pe siteul Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS).
Fondată în 1924, în același an în care se edita și primul număr al Gazetei Sporturilor, AIPS grupează jurnaliști sportivi de pe patru continente: Asia, America, Africa și Europa.
Articolul consemnează că reacția Ringier Sports a fost aceea de a susține că despărțirea de Țepelin este „pur managerială și operațională”.
„Recunoaștem că momentul acestei decizii, în contextul discuțiilor în curs despre libertatea și independența editorială, poate duce la neînțelegeri. Cu toate acestea, este important să subliniem că aceste două probleme nu sunt legate”, a mai spus compania care editează GSP, Ringier Sports Media Group, citată de siteul AIPS.
„Între timp, în societatea românească s-a declanșat o avalanșă de reacții, numeroși jurnaliști, instituții și personalități publice condamnând amestecul comercialului în editorial. Printre cei care au reacţionat s-au numărat Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Active Watch, Freedom House, Centrul pentru Jurnalism Independent, Consiliul Naţional al Audiovizualului din România, Asociaţia Internaţională de Publicitate, Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi sau Ilie Năstase”, notează siteul Asociației Internaționale a Presei Sportive.
Situațiile de la A Bola și Gazeta Sporturilor puse alături de presa din Portugalia
Agenția națională de presă portugheză Lusa a publicat și ea un articol. Agenția a citat un comunicat al sindicatului jurnaliștilor portughezi unde se amintește situația de la GSP. Ei înșiși confruntați, la A Bola, cu probleme cu patronatul Ringier Sports, ziariștii portughezi susțin că „suntem îngrijorați de situația din România unde 95 de jurnalişti români au protestat după ce Ringier, proprietarul A Bola, a intervenit în politica editorială a ziarelor româneşti”.
Portughezii remarcă faptul că, după ce a achiziționat două dintre numele cu cea mai mare tradiție din Europa, A Bola în Portugalia și GSP în România, Ringier Sports tratează redacțiile într-un mod care a stârnit revolte la ambele capete ale UE.
În cazul A Bola, au fost anunțate concedieri, de 100 de oameni din 150. Iar la GSP, în România, este amintit cazul îndepărtării redactorului-șef al GSP, Cătălin Țepelin pe fondul lobby-ul caselor de pariuri.
Pentru situația de la A Bola, sindicatul portughez al ziariștilor s-a adresat Parlamentului, Guvernului și Președintelui Republicii. Comunicatul jurnaliștilor portughezi a fost preluat de mai multe publicații importante din țară, printre care Correio da Manhã și Expresso.
{{text}}